Situaţia din Peninsula Coreeană ar putea escalada în anul 2020. Avertismentului unui oficial rus

Situaţia din Peninsula Coreeană ar putea escalada anul viitor dacă Statele Unite nu reuşesc să convingă Administraţia de la Phenian că sunt serioase în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor, a declarat Alexander Venediktov, secretar adjunct al Consiliului de Securitate rus, citat de Reuters.

734 afişări
Imaginea articolului Situaţia din Peninsula Coreeană ar putea escalada în anul 2020. Avertismentului unui oficial rus

Situaţia din Peninsula Coreeană ar putea escalada în anul 2020. Avertismentului unui oficial rus

„Nu există nicio îndoială că dacă Departamentul de Stat nu reuşeşte să îşi demonstreze seriozitatea în faţa Phenianului privind îmbunătăţirea relaţiilor cu Coreea de Nord, în anul 2020 vom avea o escaladare a situaţiei din Peninsula Coreeană”, a declarat Alexander Venediktov.

Preşedintele american Donald Trump a declarat în urmă cu o săptămână că nu "se grăbeşte" să facă o înţelegere cu Coreea de Nord privind programul său nuclear, reiterând că relaţiile dintre cele două state sunt pozitive.

Preşedintele american a declarat în mai multe rânduri că nu exclude organizarea unei noi întâlniri cu liderul nord-coreean.

Preşedintele SUA a întrerupt brusc summitul cu liderul nord-coreean desfăşurat în februarie în Vietnam, din cauza disensiunilor privind programul nuclear nord-coreean. Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a declarat că actualul impas în negocierile cu Statele Unite amplifică riscul revenirii la o perioadă tensionată, însă este interesat să aibă o nouă întrevedere cu Donald Trump dacă Washingtonul îşi schimbă atitudinea. Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit de două ori cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, ultima oară la Hanoi, în luna februarie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici