Statele Unite au impus Chinei o nouă serie de sancţiuni - Mediafax

Statele Unite au impus Chinei o nouă serie de sancţiuni

Statele Unite au impus taxe vamale în valoare de 16 miliarde de dolari produselor importate din China, valoarea totală a acestora ajungând la 50 de miliarde de dolari, în contextul unei dispute comerciale continue între cele două ţări, relatează BBC.

359 afişări

Imaginea articolului Statele Unite au impus Chinei o nouă serie de sancţiuni

Statele Unite au impus Chinei o nouă serie de sancţiuni

Sancţiunile au intrat în vigoare joi şi vor afecta aproximativ 280 de produse din China, printre care produse chimice, echipament pentru agricultură, motociclete şi antene.

Noile taxe vamale impuse vor determina cel mai probabil China să impună o serie de măsuri de retorsiune, amplificând astfel disputa comercială dintre cele două ţări.

Oficialii din Statele Unite şi China poartă discuţii la Washington, dar ambele părţi au transmis că nu există speranţe mari pentru rezolvarea conflictului.

Statele Unite şi China au impus în iulie măsuri reciproce de limitare a importurilor.

Tensiunile s-au agravat de atunci, majoritatea companiilor mari din cele două ţări fiind afectate, iar economia deteriorată.

Ministrul Comerţului din China a declarat joi că Administraţia de la Beijing va trebui să continue să lupte împotriva ultimei serii de tarife impuse de către Statele Unite.

De asemenea, acesta a declarat că va depune o plângere la Organiaţia Mondială a Comerţului împotriva taxelor vamale în valoare de 50 de miliarde de dolari.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CHINA ,
SUA ,
SANCŢIUNI

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.