SUA au transmis un AVERTISMENT CLAR Turciei, în cazul în care achiziţionează sistemul anti-rachetă S-400 din Rusia

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat că i-a transmis foarte clar Turciei că Statele Unite vor impune sancţiuni economice dacă va continua achiziţionarea sistemului de apărare anti-rachetă S-400 din Rusia, potrivit Associated Press.

12018 afișări
Imaginea articolului SUA au transmis un AVERTISMENT CLAR Turciei, în cazul în care achiziţionează sistemul anti-rachetă S-400 din Rusia

SUA vor impune sancţiuni economice Turciei dacă va achiziţiona sistemul anti-rachetă S-400 din Rusia

Esper s-a întâlnit cu ministrul turc al Apărării, Halusi Akar, ăn timpul reuniunii NATO de la Bruxelles, transmiţând un mesaj din partea SUA: dacă Turcia va cumpăra sistemul rusesc S-400, nu vor mai putea să achiziţioneze avionul de luptă F-35 de înaltă tehnologie. Întâlnirea s-a încheiat, totuşi, fără rezultate notabile.

Un înalt oficial din domeniul Apărării, care îl însoţeşte pe Esper a declarat că cei doi au avut o discuţie sinceră şi onestă, însă întâlnirea nu a avut ca rezultat nicio mişcare sau schimbare de poziţie de nici o parte. Oficialul a vorbit cu condiţia anonimatului fiind vorba de o întâlnire privată.

Turcia a spus că nu va ceda ultimatumului SUA şi că achiziţia S-400 este încheiată.

Statele Unite au anunţat în repetate rânduri că sistemul rusesc este o ameninţare pentru avionul de luptă şi că Turcia va fi scoasă din programul F-35 dacă va cumpăra sistemul S-400. Oficialii americani au încurajat Turcia să cumpere sistemul american de apărare antirachetă Patriot.

Oficialii americani au declarat că Esper i-a transmis, de asemenea, lui Akar în timpul reuniunii că, până când Turcia nu intră în posesia sistemului rusesc, există posibilitatea ca lucrurile să se schimbe.

Erdogan a declarat că pregătirea personalului turc pentru S-400 este finalizată şi că livrarea sistemului va avea loc în primele 15 zile ale lunii următoare. El a afirmat că speră, de asemenea, să utilizeze întâlnirea cu Trump de la summitul G20 de săptămâna aceasta pentru a descuraja SUA să impună sancţiuni.

 

 

 

Taguri:
sua,
turcia,
rusia

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici