SUA, pregătite să coopereze cu Vladimir Putin, dar cer anchetă privind neregulile din alegeri

Statele Unite au făcut luni apel la Guvernul rus să efectueze o anchetă "independentă" privind eventuale nereguli din timpul scrutinului prezidenţial, pe care misiunea de observatori din Rusia l-a calificat drept subiectiv şi inechitabil.

163 afișări
Imaginea articolului SUA, pregătite să coopereze cu Vladimir Putin, dar cer anchetă privind neregulile din alegeri

SUA, pregătite să coopereze cu Vladimir Putin, dar cer anchetă privind neregulile din alegeri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Statele Unite s-au declarat "pregătite să coopereze" cu Vladimir Putin după ce rezultatele vor fi validate, a afirmat Departamentul de Stat într-un comunicat, subliniind că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a apreciat că un "câştigător net" s-a văzut după alegeri.

Statele Unite "iau totuşi notă de preocuparea OSCE privind circumstanţele în care s-a derulat campania", a adăugat diplomaţia americană.

Derularea alegerilor a fost criticată luni de misiunea de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Moscova.

TITLURILE ZILEI

Campania "a fost în mod clar orientată în favoarea unui candidat", iar concurenţa nu a fost echitabilă, a precizat OSCE, care a remarcat de asemenea nereguli la numărătoarea voturilor "în aproape o treime din secţiile de vot".

"Cerem Guvernului rus să efectueze o anchetă independentă şi credibilă privind toate neregulile semnalate", a indicat Departamentul de Stat.

"Aşa cum subliniază raportul OSCE, luăm de asemenea notă de noile măsuri adoptate de Comisia Electorală Centrală (rusă) pentru a ameliora transparenţa procesului electoral după alegerile din decembrie", a precizat Departamentul de Stat.

Vladimir Putin a câştigat scrutinul cu aproape 64 la sută din voturi, potrivit rezultatelor aproape definitive publicate de Comisia Electorală Centrală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici