SUA se opune planurilor de consolidare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Americanii taie contribuţiile

  • Organizaţia Mondială a Sănătăţii vrea să mărească contribuţiile anuale pentru membrii săi
  • Casa Albă propune un fond separat pentru urgenţe sanitare
  • Administraţia Biden este sceptică cu privire la sprjinirea organizaţiei pe termen lung
1874 afișări
Imaginea articolului SUA se opune planurilor de consolidare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Americanii taie contribuţiile

Sursa foto: MediafaxFoto

Statele Unite, principalul donator al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se opune propunerilor de reformă venite din interiorul instituţiei şi sprijinite de Uniunea Europeană, majoritatea ţărilor africane, sud-asiatice, sud-americane şi arabe.

Oficiali de la Washington sunt nemulţumiţi că OMS a solicitat o creştere mult prea mare a taxelor obligatorii, cu 75% faţă de nivelul anterior.

Sistemul actual de finanţare prezintă un risc major pentru integritatea şi independenţa organizaţiei, astfel motivează conducerea instituţiei majorarea contribuţiilor. Planul face parte dintr-un proces amplu de reformă, stimulat de pandemia de SARS-CoV-2, care a evidenţiat limitele OMS într-o situaţie de criză.

Administraţia Biden priveşte cu scepticism acordarea sprijinului pe termen lung. În schimb, americanii fac presiuni pentru crearea unui fond separat, controlat direct de donatori, care să finanţeze gestionarea urgenţelor sanitare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici