Suedia şi Finlanda îşi consolidează cooperarea în domeniul securităţii în urma invaziei Rusiei în Ucraina

Suedia şi Finlanda îşi vor consolida şi mai mult cooperarea în domeniul securităţii în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, au declarat sâmbătă prim-miniştrii celor două ţări, dar nu s-au angajat să adere la NATO.

1394 afișări
Imaginea articolului Suedia şi Finlanda îşi consolidează cooperarea în domeniul securităţii în urma invaziei Rusiei în Ucraina

"Războiul Rusiei împotriva unei naţiuni europene suverane pune în pericol ordinea europeană de securitate. În acest mediu de securitate în schimbare, Finlanda şi Suedia îşi vor consolida în continuare cooperarea", a declarat premierul finlandez Sanna Marin reporterilor la Helsinki, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul suedez Magdalena Andersson, potrivit Reuters

Suedia şi Finlanda au legături istorice puternice şi o cooperare militară strânsă, inclusiv exerciţii comune şi schimb de informaţii.

Invazia, numită de Rusia o "operaţiune militară specială", a forţat, de asemenea, o schimbare rapidă de atitudine faţă de NATO în ambele ţări, care în prezent sunt în afara alianţei.

Sondajele de opinie din ultimele zile au arătat o majoritate pentru aderarea la NATO în ambele ţări, pentru prima dată în istorie. Marin a declarat că este "de înţeles" faptul că tot mai mulţi oameni, atât în Suedia, cât şi în Finlanda, doresc acum să adere la NATO.

"Acum avem această discuţie în Finlanda", a spus Marin. "Vom avea aceste discuţii în cadrul parlamentului, cu preşedintele, în cadrul guvernului şi între partide".

În Suedia, social-democraţii aflaţi la guvernare au rezistat mult timp solicitărilor opoziţiei de centru-dreapta de a adera la NATO. Andersson a declarat că este firesc ca discuţia să revină, dar a evitat întrebările privind aderarea Suediei la alianţa militară.

"Situaţia de securitate a fost modificată într-un mod dramatic", a spus Andersson. "M-am întâlnit cu liderii celorlalte partide suedeze de mai multe ori în ultima săptămână şi discutăm o serie de probleme", a spus ea.

Cele două ţări au deja o cooperare strânsă cu NATO şi sunt invitate la toate consultările privind criza din Ucraina. Secretarul general Stoltenberg a declarat în ianuarie că ar putea adera la alianţă "foarte rapid" dacă vor decide să solicite aderarea.

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a declarat vineri că Statele Unite şi ţările nordice vor "iniţia un proces clar de intensificare a cooperării în domeniul apărării şi securităţii", după o întâlnire cu preşedintele american Biden, care a inclus o convorbire cu Magdalena Andersson.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici