Susţinătorii liderului transnistrean anunţă proteste după eşecul suferit în scrutinul legislativ

Susţinătorii liderului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, ai cărui candidaţi au pierdut alegerile de duminică pentru Sovietul Suprem al regiunii transnistrene, au anunţat că vor protesta miercuri faţă de rezultatele scrutinului, relatează Europa Liberă în pagina online.

1235 afișări
Imaginea articolului Susţinătorii liderului transnistrean anunţă proteste după eşecul suferit în scrutinul legislativ

Susţinătorii liderului transnistrean anunţă proteste după eşecul suferit în scrutinul legislativ (Imagine:Radu Stefan/ Arhiva Mediafax Foto)

Candidaţii sprijiniţi de administraţia lui Şevciuk au câştigat cel mult 14 mandate din cele 43 ale Legislativului local şi susţin că eşecul lor s-ar datora falsificării alegerilor.

Totodată, procurorul de la Tiraspol a avertizat împotriva oricăror acţiuni de protest care nu au fost anunţate cu cel puţin zece zile înainte, după cum prevede legislaţia regiunii separatiste.

La rândul lor, candidaţii principalului partid de opoziţie "Obnovlenie" (sprijinit de compania Sheriff,) care a câştigat scrutinul, s-au arătat îngrijoraţi că administraţia lui Evgheni Şevciuk nu se grăbeşte să accepte rezultatele alegerilor şi i-au cerut să nu tergiverseze convocarea primei şedinţe a noului Soviet Suprem.

TITLURILE ZILEI

Liderul de la Tiraspol şi echipa sa au suferit o înfrângere dureroasă în cadrul alegerilor desfăşurate duminică în regiunea transnistreană, informează Unimedia. Rezultatele preliminare arată că din cele 43 de locuri din aşa-zisul Soviet Suprem, aproximativ 30 vor fi ocupate de opozanţii echipei lui Şevciuk, susţinuţi de grupul comercial Sheriff.

Opoziţia de la Tiraspol a sesizat mai multe încălcări pe parcursul desfăşurării scrutinului, prin vot multiplu sau implicarea militarilor ruşi în activităţi electorale.

Acest scrutin s-a desfăşurat sub paravanul unei lupte deschise între administraţia Şevciuk şi grupul comercial Sheriff. Cu câteva zile înainte de alegeri, Evgheni Şevciuk declara că se va continua construcţia verticalei puterii în stânga Nistrului şi că vor fi revăzute rezultatele privatizării din regiune.

Potrivit unor experţi, comunitatea de afaceri din Transnistria, acuzată de administraţia de la Tiraspol de delapidarea unor sume enorme şi de faptul că ar fi responsabilă de criza economică din regiune, ar vrea să preia controlul asupra Sovietului Suprem, iar anul viitor, în alegerile prezidenţiale, ar intenţiona să prezinte un candidat împotriva lui Şevciuk.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici