Talibanii vor să îl ucidă pe prinţul Harry, aflat în misiune în Afganistan: Vom face tot posibilul pentru a-l ucide

Talibanii afgani au afirmat luni că sunt hotărâţi să îl ucidă pe prinţul Harry, pilot de elicopter în armata britanică, revenit în Afgansitan pentru o a doua misiune militară.

2400 afișări
Imaginea articolului Talibanii vor să îl ucidă pe prinţul Harry, aflat în misiune în Afganistan: Vom face tot posibilul pentru a-l ucide

Talibanii vor să îl ucidă pe prinţul Harry, aflat în misiune în Afganistan: Vom face tot posibilul pentru a-l ucide (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom face tot posibilul pentru a-l ucide pe prinţul Harry şi pe alţi membri ai forţelor britanice staţionaţi la Helmand", provincie din sudul Afganistanului, considerată un fief al insurecţiei talibane, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al insurgenţilor.

"Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem", a adăugat el, în cadrul unei convorbiri telefonice, precizând că talibanii au pus la punct "un plan foarte important" pentru a-l ataca pe prinţ, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.

TITLURILE ZILEI

Prinţul Harry, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub numele de "căpitanul Wales", a ajuns săptămâna trecută la Camp Bastion, în provincia Helmand, pentru o misiune temporară de patru luni ca pilot de elicopter Apache, potrivit armatei britanice.

Această misiune este a doua în Afganistan pentru prinţul Harry, dar prima dată publicităţii de autorităţile britanice.

Precedenta sa misiune în Afganistan, începută în decembrie 2007, a fost ţinută secretă şi scurtată la zece săptămâni din motive de securitate, în martie 2008, după ce prezenţa sa a fost dezvăluită de presă.

Marea Britanie are 9.500 de militari în Afganistan, deţinând al doilea contingent ca mărime din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din această ţară, după Statele Unite. Londra, care a pierdut 425 de militari de la începutul conflictului, în 2001, intenţionează să îşi retragă trupele până la sfârşitul lui 2014.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici