Theresa May nu vrea să repete experienţa unui nou referendum pentru Brexit: Va duce la pierderea încrederii cetăţenilor

Prim-ministrul britanic Theresa May se va adresa luni parlamentarilor pentru a le explica faptul că un nou referendum pentru Brexit va provoca „daune ireparabile” vieţii politice şi îi va face pe britanici să îşi piardă încrederea în Guvern, relatează BBC.

855 afișări
Imaginea articolului Theresa May nu vrea să repete experienţa unui nou referendum pentru Brexit: Va duce la pierderea încrederii cetăţenilor

Theresa May consideră că un nou referendum pentru Brexit va duce la pierderea încrederii cetăţenilor

Theresa May respinge ideea că un nou referendum este singura soluţie pentru a ieşi din impasul politic.

Premierul va încerca să îi convingă luni pe parlmentari că referendumul ar provoca „daune ireparabile integrităţii politice a Guvernului” şi nu va fi un pas înainte din niciun punct de vedere.

„Nu vreau ca britanicii să îşi piardă încrederea în noi, dacă încercăm să organizăm un alt referendum. Un al doilea vot ar provoca daune ireparabile integrităţii noastre politice, deoarece le va spune milioanelor de persoane care au avut încredere în democraţie că democraţia noastră nu şi-a făcut treaba”, a declarat Theresa May.

TITLURILE ZILEI

„Un al doilea vot nu ne va duce mai departe decât primul. Va diviza ţara în momentul în care trebuie să muncim la unitatea ei”, a adăugat prim-ministrul britanic.

Foştii prim-miniştri britanici, John Major şi Tony Blair, sunt printre cei care consideră că referendumul este singura posibilitate dacă parlamentarii vor respinge acordul negociat.

Tony Blair a declarat săptămâna trecută că deşi admiră determinarea lui May de a duce mai departe acordul, în condiţiile în care acesta este respins de multe persoane, nu mai are rost să continue pe acest drum.

Duminică, Theresa May a declarat că faptul că Tony Blair susţine organizarea unui nou referendum este „o insultă adusă biroului pe care l-a ocupat odată” şi l-a acuzat că încearcă să submineze negocierile pentru Brexit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici