Traficul aerian în zona insulei Bali, dat peste cap după erupţia vulcanului Agung | VIDEO

Mai multe zboruri spre şi dinspre insula Bali au fost anulate sau redirecţionate după ce vulcanul Muntele Agung a erupt în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, răspândind cenuşă vulcanică pe o suprafaţă întinsă, informează site-ul cotidianului The Guardian.

453 afişări
Imaginea articolului Traficul aerian în zona insulei Bali, dat peste cap după erupţia vulcanului Agung | VIDEO

Traficul aerian în zona insulei Bali, dat peste cap după erupţia vulcanului Agung | VIDEO

Agenţia indoneziană pentru dezastre naturale a anunţat că cea mai recentă erupţie a vulcanului a durat 4 minute şi 30 de secunde, răspândind lavă şi roci vulcanice pe o suprafaţă de 3 kilometri în jurul craterului.

În mai multe sate din zonă au fost înregistrate căderi de cenuşă vulcanică, însă autorităţile indoneziene au anunţat că nu este necesară evacuarea populaţiei, iar nivelul de alertă pentru vulcan nu a fost ridicată.

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale în urma erupţiei.

Vineri spre sâmbătă noapte, directoratul indonezian pentru transport aerian a comunicat că patru zboruri ce se îndreptau spre Bali au fost redirecţionate, iar cinci zboruri dinspre populara destinaţie turistică au fost anulate din cauza cenuşii vulcanice.

Traficul aerian a fost reluat în cursul zilei de sâmbătă, relatează postul Euronews.

Spre finalul 2017, autorităţile au sporit nivelul de alertă în zona Agung în urma intensificării bruşte a activităţii vulcanului, blocând temporar traficul aerian în zonă, însă ulterior nivelul de alertă a fost micşorat, vulcanul continuând însă să erupă ocazional, uneori afectând traficul aerian.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici