Trei adolescenţi au fost ucişi într-un club din Irlanda de Nord, în timpul festivităţilor de Saint Patrick's Day

Trei adolescenţi au fost ucişi duminică seara într-o altercaţie care a avut într-un club din Irlanda de Nord în timp ce sărbătoreau Ziua de Saint Patrick, a anunţat luni poliţia nord-irlandeză, relatează postul BBC.

2270 afişări
Imaginea articolului Trei adolescenţi au fost ucişi într-un club din Irlanda de Nord, în timpul festivităţilor de Saint Patrick's Day

Trei adolescenţi au fost ucişi într-un club din Irlanda de Nord

Serviciul de ambulanţă din Irlanda de Nord a fost chemat duminică seara la hotelul Greenvale din centrul oraşului Cookstown ca răspuns la informaţiile conform cărora mai multe persoane au fost rănite, a transmis într-un comunicat serviciul de poliţie nord-irlandez.

Victimele sunt o adolescentă de 17 ani şi doi tineri cu vârsta de 16, respectiv 17 ani, potrivit poliţiei, iar o altă fată de 16 ani se află ”internată în stare stabilă”.

”Din nefericire, pot să confirm că un al treilea tânăr a decedat în urma rănilor”, asistentul-şef al PSNI, Mark Hamilton, într-un comunicat.

Cauza exactă a producerii incidentului nu este momentan cunoscută, au fost ”informaţii privind o altercaţie la faţa locului, iar cercetările iniţiale au arăta că un număr mare de tineri aşteptau să intre în club”, a adăugat Hamilton.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici