Turcia condamnă folosirea armelor chimice în Siria şi cere o reacţie din partea Occidentului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat, duminică, atacul cu arme chimice din oraşul sirian Douma şi le-a cerut statelor occidentale să reacţioneze pentru tragerea la răspundere a regimului Bashar al-Assad, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

2492 afișări
Imaginea articolului Turcia condamnă folosirea armelor chimice în Siria şi cere o reacţie din partea Occidentului

Turcia condamnă folosirea armelor chimice în Siria şi cere o reacţie din partea Occidentului (Imagine: twitter.com/SyriaCivilDef)

O serie de organizaţii umanitare şi mai mulţi medici susţin că minimum 70 de persoane au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptome precum convulsii şi salivă abundentă (spume la gură), specifice pentru expunerea la substanţe neurotoxice sau clor.

"Când se va întoarce Occidentul cu faţa către copiii, femeile şi bărbaţii care sunt măcelăriţi şi martirizaţi în Ghuta de Est ... pentru a-i întreba <Acţionaţi corect?>. Să le fie ruşine celor care transformă această tragedie umanitară într-o luptă politică internă în beneficiul lor. Democraţia voastră (n.a. - a statelor occidentale), drepturile omului, modul în care voi înţelegeţi diplomaţia reprezintă o ruşine. Sângele fiecărei persoane nevinovate vă va urmări atât trecutul, cât şi viitorul. Niciuna dintre aceste ţări nu are dreptul să se plângă în privinţa organizaţiilor teroriste şi a actelor teroriste", a spus Erdogan.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele turc a mai precizat că va continua lupta împotriva terorismului şi le-a mulţumit tuturor celor care susţin acest demers.

Totodată, preşedinţia Turciei a emis un comunicat în care subliniază că regimul sirian condus de către Bashar al-Assad a încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU privind folosirea armelor chimice.

"Condamnăm cu fermitate atacul chimic din oraşul sirian Douma, în urma căruia cel puţin 70 de civili au fost ucişi, inclusiv femei şi copii, potrivit datelor preliminare. În cadrul ONU, regimul sirian ar trebui să fie tras la răspundere pentru atacurile chimice comise în diferite părţi ale ţării, de mai multe ori", a transmis purtătorul de cuvânt Ibrahim Kalin.

Potrivit organizaţiei umanitare Căştile Albe, ar fi fost folosit un dispozitiv de tip bombă-butoi cu gaz sarin, care a fost aruncat dintr-un elicopter. Oraşul sirian Douma este ultima redută a grupării insurgente Jaish al-Islam din regiunea Ghuta de Est, iar forţele regimului sirian au efectuat mai multe bombardamente în zonă.

Presa de stat de la Damasc a anunţat că forţele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice, iar informaţiile prezentate în presa occidentală sunt "invenţii" generate de faptul că rebelii au pierdut majoritatea teritoriilor ocupate.

Ministerul rus al Apărării aminteşte că a avertizat în repetate rânduri despre posibile provocări privind utilizarea armelor chimice în Siria. Rusia susţine că acuzarea forţelor guvernamentale siriene de către SUA are ca scop justificarea unei eventuale intervenţii militare în Siria.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici