Turcia face apel către ONU pentru anularea deciziei SUA cu privire la statutul Ierusalim

Turcia va lansa o iniţiativă în cadrul Naţiunilor Unite pentru a anula decizia SUA cu privire la recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, a anunţat, vineri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

543 afișări
Imaginea articolului Turcia face apel către ONU pentru anularea deciziei SUA cu privire la statutul Ierusalim

"Vom lucra pentru anularea acestei decizii nedrepte, în primul rând la Consiliul de Securitate ONU, iar dacă decizia va fi blocată de un veto, vom trece la Adunarea Generală", a declarat Erdogan în faţa oamenilor adunaţi în oraşul Konya, situat în regiunea Anatolia.

Cu toate acestea, Statele Unite este unul din membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, ceea ce înseamnă că orice misşcare de a inversa decizia Washingtonului va fi blocată.

Ierusalimul, venerat de evrei, creştini şi musulmani, reprezintă casa al celui de-al treilea loc sfânt al islamului şi se află în centrul conflictului israeliano-palestinian de mai multe decenii.

Deşi Statele Unite au hotărât anterior că statutul Ierusalimului trebuie discutat de către palestinieni şi israelieni, preşedintele american Donald Trump a recunoscut oraşul drept capitala Israelului şi a anunţat că va muta ambasada acolo.

Un comunicat publicat în urma summitului de miercuri, ţinut între 50 de state musulmane, inclusiv aliaţi ai SUA, a anunţat că decizia preşedintelui Donald Trump reprezentă declaraţia că Administraţia de la Washington de retrage din rolul de "susţinător al păcii" în Orientul Mijlociu.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici