Ucraina avertizează că nu va accepta majorarea gazelor impusă de Rusia. Discuţiile vor continua luni

Ucraina a achitat o parte din datoria la gaze pe care o are faţă de Rusia, iar negocierile între cele două părţi vor continua săptămâna viitoare, anunţă comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, citat de AFP.

594 afișări
Imaginea articolului Ucraina avertizează că nu va accepta majorarea gazelor impusă de Rusia. Discuţiile vor continua luni

Ucraina avertizează că nu va accepta majorarea gazelor impusă de Rusia. Discuţiile vor continua luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Încă nu avem o soluţie, dar am făcut progrese", a declarat, la Berlin, Günther Oettinger, după prima rundă a negocierilor între ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, omologul său ucrainean, Iuri Prodan, şi directorii Gazprom şi Naftogaz.

Prodan a confirmat că Ucraina a plătit vineri 786 de milioane de dolari în conturile Gazprom.

"Este vorba de restanţele pentru gazele din februarie-martie", a explicat Oettinger.

Negocierile vor fi reluate săptămâna viitoare, dar premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a avertizat că Administraţia de la Kiev nu va accepta niciodată majorarea tarifelor la gaze impusă de Rusia. "Ucraina nu va accepta niciodată un tarif de 500 de dolari pe 1.000 de metri cubi de gaz. Luni va avea loc a doua rundă de discuţii care se vor încheia fie prin semnarea unui acord, fie prin depunerea unei plângeri la Curtea de arbitraj de la Stockholm", a avertizat Iaţeniuk.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici