UE avertizează autorităţile iraniene să garanteze dreptul cetăţenilor la libera exprimare/ Turcia face apel la evitarea intervenţiei externe, pe fondul protestelor violente - Mediafax

UE avertizează autorităţile iraniene să garanteze dreptul cetăţenilor la libera exprimare/ Turcia face apel la evitarea intervenţiei externe, pe fondul protestelor violente

Uniunea Europeană se află în contact cu autorităţile iraniene şi se aşteaptă ca drepturile cetăţenilor la libera exprimare şi la proteste paşnice să fie garantate, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, relatează agenţia The Associated Press.

710 afişări

Imaginea articolului UE avertizează autorităţile iraniene să garanteze dreptul cetăţenilor la libera exprimare/ Turcia face apel la evitarea intervenţiei externe, pe fondul protestelor violente

UE avertizează autorităţile iraniene să garanteze dreptul cetăţenilor la libera exprimare

Cel puţin zece persoane au fost ucise, luni, în timpul protestelor antiguvernamentale din Iran, astfel că bilanţul victimelor a ajuns la 13 morţi de la izbucnirea conflictului. Peste 400 de manifestanţi au fost reţinuţi de către poliţie începând de joi.

"Am fost în contact permanent cu autorităţile iraniene şi ne aşteptăm ca dreptul la demonstraţii paşnice şi la libera exprimare să fie garantate. Vom continua să monitorizăm evoluţiile", a transmis Catherine Ray.

 

Poziţia oficială a Uniunii Europene a fost întărită de Marea Britanie şi Germania. Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, consideră că "ar trebui să existe o dezbatere semnificativă cu privire la problemele legitime şi importante pe care le ridică protestatarii şi facem un apel către autorităţile iraniene pentru a permite acest lucru".

"Regretăm pierderea de vieţi omeneşti care a avut loc în timpul protestelor din Iran şi le solicităm tuturor celor implicaţi să se abţină de la violenţe şi să respecte obligaţiile internaţionale privind drepturile omului", a mai spus Johnson.

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a transmis că "după confruntările din ultimele zile, este cu atât mai important pentru toate părţile să se abţină de la acţiuni violente".

Un purtător de cuvânt al Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) a declarat că poliţia şi forţele de securitate "controlează pe deplin situaţia din Teheran şi din alte oraşe iraniene unde au loc proteste de stradă".

Ali Shamkhani, secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională, a acuzat Statele Unite, Israelul şi Arabia Saudită că s-au implicat în afacerile interne ale Iranului.

Demonstranţii se declară nemulţumiţi în privinţa dificultăţilor economice şi a faptelor de corupţie din ţară. Scandările l-au vizat pe liderul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, precum şi conducerea clericală care se află la putere de la revoluţia din 1979.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a condamnat violenţele şi a subliniat că oamenii au dreptul să aibă o opinie diferită, în baza Constituţiei, dar a avertizat cetăţenii să renunţe la protestele antiguvernamentale.

Turcia face apel la evitarea intervenţiei externe în Iran, pe fondul protestelor violente

Ministrul turc al Afacerilor Externe a anunţat marţi că violenţele, provocările şi intervenţiile externe ar trebui să fie evitate în timpul protestelor antiguvernamentale din Iran, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Turcia susţine că Iranul este o ţară prietenă, dar regimul de la Ankara acordă o mare importanţă păstrării păcii şi stabilităţii sociale.

"Turcia este preocupată de rapoartele potrivit cărora demonstraţiile lansate la 28 decembrie în Iran s-au răspândit, există decese, iar clădirile publice au fost afectate. În acest context, considerăm că trebuie luate în considerare afirmaţiile preşedintelui [Hassan] Rouhani, potrivit cărora oamenii au dreptul la proteste paşnice, dar legea nu trebuie să fie încălcată şi proprietatea publică nu trebuie să fie afectată. Violenţele şi provocările ar trebui evitate. Dorim ca pacea în ţară să fie asigurată cât mai curând posibil, iar bunul simţ să prevaleze, pentru a preveni escaladarea incidentelor şi evitarea retoricii provocatoare şi a intervenţiilor externe", se arată într-un comunicat al ministerului turc de Externe.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
UE ,
IRAN ,
PROTESTE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.