Un celebru post de televiziune îi dă în JUDECATĂ pe Donald Trump şi pe mai mulţi oficiali ai Casei Albe - Mediafax

Un celebru post de televiziune îi dă în JUDECATĂ pe Donald Trump şi pe mai mulţi oficiali ai Casei Albe

Postul de televiziune american CNN a deschis un proces împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a mai multor oficiali de la Casa Albă, în urma conflictului privind revocarea acreditării jurnalistului Jim Acosta la Casa Albă, relatează CNN.

785 afişări

Imaginea articolului Un celebru post de televiziune îi dă în JUDECATĂ pe Donald Trump şi pe mai mulţi oficiali ai Casei Albe

Un celebru post de televiziune îi dă în JUDECATĂ pe Donald Trump şi pe mai mulţi oficiali ai Casei Albe

Compania acuză reprezentanţii Casei Albe că au revocat pe nedrept săptămâna trecută acreditarea jurnalistului CNN, lucru ce încalcă drepturile prevăzute în Primul şi Al Cincilea Amendament.

Procesul a fost deschis de CNN şi Jim Acosta. Persoanele acuzate sunt Donald Trump, preşedintele Cancelariei prezidenţiale, John Kelly, directorul adjunct pe probleme de comunicare, Bill Shine, directorul Serviciilor Secrete, Joseph Clancy, purtătorul de cuvânt Sarah Sanders şi ofiţerul Serviciilor Secrete care i-a confiscat legitimaţia lui Acosta.

 

Cei şase acuzaţi au fost numiţi din cauza rolului pe care l-au avut în suspendarea jurnalistului CNN.

Casa Albă a suspendat acreditarea reporterului Jim Acosta din partea postului CNN, în urma unei dispute pe care acesta a avut-o cu preşedintele american Donald Trump în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la o zi după alegerile legislative.

În cadrul conferinţei de presă, Donald Trump i-a cerut reporterului CNN să cedeze microfonul, însă acesta a refuzat să stea jos.

Disputa a fost declanşată după ce Jim Acosta a început să insiste cu întrebări privind opiniile liderului de la Casa Albă asupra grupului de imigranţi din America Centrală. Donald Trump a rugat un intern din cadrul Casei Albe să îi ia acestuia microfonul, însă fără succes.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SUA ,
CNN ,
PROCES

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.