Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate. Reacţia ministrului român de Externe

Acordarea unor împrumuturi destinate studenţilor a fost suspendată pentru români şi bulgari, în urma unor "suspiciuni" create de o creştere a numărului de înscrieri la colegii britanice, relatează The Telegraph online.

2506 afișări
Imaginea articolului Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate. Reacţia ministrului român de Externe

Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate - presă

Potrivit publicaţiei citate, secretarul de stat pentru Universităţi David Willetts a declarat că suspendarea împrumuturilor pentru studenţii din cele două ţări a fost decisă după ce s-a observat o creştere "neobişnuită" a numărului celor care primesc sprijin din partea Student Loans Company (SLC). Aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu au reuşit să dovedească faptul că au dreptul la aceste împrumuturi, potrivit unor surse citate de ziar.

În prezent, SLC oferă două tipuri de împrumuturi, şi anume unul pentru plata taxelor şcolare şi unul pentru acoperirea unor cheltuieli de întreţinere. Toţi cetăţenii UE pot aplica pentru un împrumut în vederea plăţii taxelor şcolare. Românii şi bulgarii, care nu au acces pe piaţa britanică a muncii, pot, în schimb, să studieze în această ţară.

"Am descoperit că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de studenţi români şi bulgari care au aplicat pentru un ajutor şcolar complet în Anglia, în acest an", a declarat Willetts în faţa parlamentarilor, precizând că, în condiţiile în care acest tip de sprijin este acordat cetăţenilor UE rezidenţi pentru cel puţin trei ani în Marea Britanie, fiecăruia dintre aceşti studenţi i s-a cerut informaţii suplimentare pentru reluarea accesului la împrumuturi.

Potrivit publicaţiei, aproximativ 5.500 de români şi bulgari au primit prima plată a împrumutului pentru cheltuieli de întreţinere anul acesta, reprezentând o creştere importantă faţă de anul trecut.

Majoritatea studenţilor sunt înregistraţi la "furnizori alternativi" mai mici, care oferă diplome naţionale superioare (HND) şi alte calificări non-universitare. Aceste aplicaţii ar urma să fie concentrate la o "mînă de instituţii", adaugă publicaţia.

Executivul a aflat despre această situaţie după ce au fost trase semnale de alarmă privind numărul solicitanţilor din acest an, potrivit unei surse, care a adăugat că acest lucru a creat suspiciunea că nu toate aplicaţiile ar fi valide. Doar un sfert dintre cei cărora li s-a cerut să prezinte dovada cu privire la rezidenţă au făcut acest lucru, a precizat sursa citată de ziar.

Cei care nu au reuşit să prezinte aceste dovezi riscă recuperarea împrumuturilor, unii oficiali estimând că este vorba despre o valoare totală de aproximativ un milion de lire sterline (aproape 1,2 milioane de euro). În unele cazuri banii vor fi recuperaţi din împrumuturile pentru taxe, la care studenţii au dreptul în continuare.

Willetts a mai declarat că Guvernul a oprit totodată acceptarea de către unele colegii private a altor studenţi pentru HND şi pentru certificate naţionale superioare (HNC), precizând că a scris unui număr de 23 de colegii pentru a le cere să nu mai accepte studenţi, din cauza creşterii rapide a solicitărilor de împrumuturi, care nu pot fi acoperite.

Corlăţean: Londra verifică cererile de împrumuturi ale studenţilor din UE, nu doar ale românilor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri seară, că Londra verifică solicitările privind costurile de întreţinere ale studenţilor din întreaga Europă care studiază în Marea Britanie, nu doar ale românilor şi bulgarilor.

Declaraţia şefului diplomaţiei survine după ce presa britanică a scris că acordarea unor împrumuturi destinate studenţilor a fost suspendată pentru români şi bulgari, în urma unor "suspiciuni" create de o creştere a numărului de înscrieri la colegii din Marea Britanie.

"Sunt anumite verificări în clipa de faţă care sunt generate de anumite suspiciuni, dar nu faţă de studenţii români şi bulgari numai, ci faţă de toţi studenţii din UE, pentru că în ultima perioadă au crescut brusc şi oarecum inexplicabil solicitările pentru acordarea - atenţie! - a unor credite, dar creditele puse în discuţie spre verificare sunt creditele de întreţinere, 'the living costs', pentru care sunt nişte condiţii; trei ani minimum de rezidenţă în Marea Britanie, în prealabil faţă de solicitare. Nu creditele de studiu", a declarat Titus Corlăţean, la TVR.

Pe de altă parte, ministrul de Externe a precizat că i-a transmis, miercuri, instrucţiuni ambasadorului român la Londra, Ion Jinga, iar acesta i-a înaintat o scrisoare ministrului britanic pentru universităţi şi ştiinţă, David Willetts, pentru a solicita "clarificări suplimentare" faţă de această temă.

Totodată, între MAE şi Ambasada britanică la Bucureşti au avut loc discuţii asupra acestui subiect. "Din discuţiile, inclusiv cu Ambasada britanică, astăzi, am fost informat, a rezultat că e o temă mai generală faţă de ţările membre UE şi, încă o dată, faţă de acea chestiune, costurile de întreţinere, ceea ce, încă o dată, înseamnă altceva faţă de costurile, creditele de studiu", a spus Corlăţean.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici