VIDEO - Miting impresionant la Londra în favoarea unui nou REFERENDUM. Britanicii vor să se exprime asupra Brexit

Mii de persoane care cer organizarea unui referendum privind un acord final între UE şi Marea Britanie s-au strâns la Londra în cadrul unei manifestaţii pe care organizatorii o numesc cea mai "mare şi importantă" demonstraţie în acest sens, relatează BBC.

4574 afișări
Imaginea articolului VIDEO - Miting impresionant  la Londra în favoarea unui nou REFERENDUM. Britanicii vor să se exprime asupra Brexit

VIDEO - Miting impresionant la Londra în favoarea unui nou REFERENDUM. Britanicii vor să se exprime asupra Brexit

Protestatarii s-au îndreptat către Piaţa Parlamentului unde au participat peste 500.000 de persoane.

Premierul britanic Theresa May a respins deja ideea unui astfel de referendum.

Parlamentari din toate formaţiunile politice principale susţin demonstraţia.

Potrivit site-ul de ştiri express.co.uk, prin campania votului popular privind Brexit cetăţenii britanici cer să aibă drept de veto în negocierile Guvernului britanic cu Uniunea Europeană.

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici