VIDEO Un avion de pasageri a fost escortat de aeronave militare, deasupra Germaniei. Avionul probabil traversase spaţiul aerian al României

Avioane de vânătoare germane au fost trimise pentru a escorta o aeronavă care avea la bord 345 de persoane, în timp ce zbura din India spre Marea Britanie, în contextul în care piloţii nu comunicau cu turnul de control, după ce avionul trecuse, cel mai probabil, prin spaţiul aerian al României.

14090 afişări
Imaginea articolului VIDEO Un avion de pasageri a fost escortat de aeronave militare, deasupra Germaniei. Avionul probabil traversase spaţiul aerian al României

VIDEO Un avion de pasageri a fost escortat de aeronave militare, deasupra Germaniei. Avionul traversase probabil spaţiul aerian al României

Potrivit site-urilor Aviation Herald şi RP-online.de, incidentul s-a petrecut joi, dar a fost confirmat luni de autorităţile germane.

Un avion Boeing 777-300 al companiei Jet Airways care zbura din Bombay (India) spre Londra-Heathrow (Marea Britanie) a fost escortat, deasupra oraşului Koln, de două aeronave Eurofighter ale Forţelor Aeriene germane.

Decizia de escortare a fost luată în contextul în care piloţii întrerupseseră comunicaţiile cu turnul de control în timp ce aeronava zbura pe deasupra Slovaciei, Cehiei şi Germaniei.

Avionul indian, care avea la bord 330 de pasageri şi 15 membri ai echipajului, a reluat ulterior comunicaţiile cu autorităţile de control aerian, aterizând în siguranţă la destinaţie.

Potrivit datelor existente pe site-ul de profil FlightAware.com, ruta Bombay-Londra utilizată de compania Jet Airways traversează spaţiul aerian al României.

Momentul escortării avionului indian a fost filmat de piloţii altei aeronave de pasageri, care zbura în apropiere.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici