Viitorul Marii Britanii în pericol. Naţionaliştii scoţieni pun bazele pentru al doilea referendum de independenţă

  • Partidul Naţional Scoţian a publicat sâmbătă o „Foaie de parcurs către referendum”, prezentând planuri pentru un nou vot privind independenţa Scoţiei.
  • Premierul britanic Boris Johnson, care ar trebui să îşi dea acordul pentru ca un astfel de referendum să aibă loc, susţine că nu este nevoie de un nou vot după ce independenţa a fost respinsă de alegătorii scoţieni în 2014.
6164 afişări
Imaginea articolului Viitorul Marii Britanii în pericol. Naţionaliştii scoţieni pun bazele pentru al doilea referendum de independenţă

Naţionaliştii scoţieni pun bazele pentru al doilea referendum de independenţă

Însă Partidul Naţional Scoţian a spus că, dacă va câştiga o majoritate parlamentară la alegerile programate pentru 6 mai, îşi va adopta propriul proiect de lege, astfel încât un referendum să poată avea loc, relatează Reuters.

Sondajele arată că naţionaliştii scoţieni sunt pe cale să câştige o majoritate record la alegerile pentru parlamentul Scoţiei.

Scoţienii au votat 55-45% împotriva independenţei într-un referendum din 2014, dar Brexit şi modul în care guvernul britanic a gestionat criza COVID-19 au consolidat sprijinul pentru SNP, majoritatea sondajelor arătând că votaţii ar fi favorabili ruperii.

Un sondaj publicat sâmbătă pe site-ul The Times a arătat o altă ameninţare potenţială pentru viitorul Regatului Unit, 51% dintre alegătorii nord-irlandezi spunând că sunt în favoarea unui referendum despre viitorul lor în următorii cinci ani, comparativ cu 44% care se opun.

Sprijinul pentru o Irlanda Unită se ridică la 42% conform sondajelor, comparativ cu 47% care se opun părăsirii Irlandei de Nord din Marea Britanie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici