Viktor Orban, pentru a patra oară premier. Parlamentul din Ungaria i-a acordat vot favorabil

Viktor Orban, a primit, joi, vot favorabil din partea Parlamentului de la Budapesta pentru a ocupa, pentru a patra oară, funcţia de prim-ministru al Ungariei, după ce coaliţia condusă de Fidesz a câştigat alegerile parlamentare din luna aprilie, relatează agenţia MTI.

637 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban, pentru a patra oară premier. Parlamentul din Ungaria i-a acordat vot favorabil

Viktor Orban, pentru a patra oară premier. Parlamentului din Ungaria i-a acordat vot favorabil

Orban a primit vot favorabil din partea a 134 de parlamentari, în timp ce doar 28 s-au opus realegerii sale.

Imediat după vot, Orban a depus jurământul, fiind pentru a patra oară când obţine un mandat de premier al Ungariei.

În discrusul de inaugurare, Orban a afirmat că ”era democraţiilor liberale s-a încheiat”.

”În locul democraţiilor liberale care au eşuat, vom construi o democraţie creştină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea şi securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiţionale şi cultura noastră creştină şi care să ofere naţiunii noastre şansa de a supravieţui şi a prospera”, a declarat prim-ministrul Ungariei.

TITLURILE ZILEI

”Ştiu că mulţi vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi până în 2030 în primele cinci ţări europene în privinţa standardelor de viaţă”, a adăugat Orban.

Alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria desfăşurate la data de 8 aprilie, câştigând 133 din cele 199 de locuri din Parlament.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici