Vladimir Putin ar putea susţine un discurs în cadrul următoarei Adunări Generale a ONU - Mediafax

Vladimir Putin ar putea susţine un discurs în cadrul următoarei Adunări Generale a ONU

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ia în calcul posibilitatea de a susţine un discurs în cadrul celei de-a 70-a Adunări Generale a ONU, care va avea loc în septembrie, la New York, relatează cotidianul rus Kommersant, în ediţia electronică de marţi.

291 afişări

Imaginea articolului Vladimir Putin ar putea susţine un discurs în cadrul următoarei Adunări Generale a ONU

Vladimir Putin ar putea susţine un discurs în cadrul următoarei Adunări Generale a ONU (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unei surse citate de Kommersant, preşedintele rus intenţionează să participe la a 70-a Adunare Generală a ONU.

"Călătoria este în curs de pregătire", a declarat sursa citată de cotidianul rus, precizând că mai multe informaţii vor fi disponibile la începutul lunii august, în funcţie de evoluţia "situaţiei internaţionale".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a exclus posibilitatea unei vizite la New York a lui Vladimir Putin.

 

"O decizie definitivă încă nu a fost luată", a declarat el.

Mai mulţi lideri internaţionali, între care Papa Francisc, sunt aşteptaţi să participe la Adunarea Generală aniversară a ONU. Papa Francisc urmează să susţină la 25 septembrie un discurs în faţa Adunării. Acesta va fi primul discurs la ONU al unui Suveran Pontif în ultimii 20 de ani.

În ultimii ani, delegaţia rusă la Adunarea Generală a ONU a fost condusă de ministrul de Externe Serghei Lavrov. Ultimul preşedinte rus care a participat la o Adunare Generală este Dmitri Medvedev. El a condus delegaţia rusă la Adunarea ONU din 2009. În schimb, Vladimir Putin a participat ultima dată la o Adunare Generală a Naţiunilor Unite acum zece ani.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
RUSIA ,
PUTIN ,
ONU

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.