Video INTERVIU INTERGRAL. Gândurile lui Cristoiu. Alexandru Cumpănaşu: Miza este ca DIICOT-ul să declare decesul Alexandrei şi să-l trimită în judecată pentru omor. Să închidă dosarul, pe româneşte

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a afirmat miercuri, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că părinţii nepoatei sale au fost şantajaţi de procurorii DIICOT pe ce care îi suspectează că vor să închidă dosarul prin declararea decesului fetei.

9386 afișări

În clasa a şasea am început şi până în clasa a opta am aflat despre ce înseamnă stânga şi dreapta în politică

Alexandru Cumpănaşu: Unde este satul Alexandrei, Alexandra stând la o casă de noi, adică mama mea…

Ion Cristoiu: Voi sunteţi aşa un fel de clan cum sunt Cristoieştii la Găgeşti.

Monica Mihai: Aşa e toată familia dumneavoastră care locuieşte acolo uşor, uşor.

Alexandru Cumpănaşu:  E un clan da, e clanul…

Ion Cristoiu: Adică o familie, mai mulţi, nu clan, familie…

Alexandru Cumpănaşu: Nu, că dacă mergem pe sistemul scoţian e un clan…

Ion Cristoiu: Un sat… şi la mine sunt Cristoieştii sau neamurile care sigur… bun şi cum aţi terminat? Nu ştiu nimic despre dumneavoastră.

Alexandru Cumpănaşu: Da, am terminat şcoala generală din sat, acest sat este dominat de cetăţeni rromi, cred că  a fost şi un avantaj foarte important, dar oameni care sunt la locul lor, tata era şef de fermă, mama era inginer zootehnist şi oamenii care lucrau acolo, erau majoritatea de etnie rromă, sunt de etnie rromă, nişte oameni muncitori şi oameni care aveau grijă de gospodărie, prietenii mei din generală mare parte din ei erau rromi. De asta nici nu am venit la Bucureşti cu un preconcepţie pe care o cunoaştem, nu putem să o negăm da? Nici astăzi nu pot să zic, Bucureştiul te mai înrăieşte, dar nici astăzi nu pot să zic că am o aversiune, eu nu am avut-o niciodată copilărind aşa. Am avut un profesor domnule Cristoiu, în generală, domnul Mihală şi Dumnezeu să îl odihnească care a văzut un potenţial în mine şi m-a luat de prin clasa a şaptea, la ţară se făcea sau nu se făcea carte, nu vreau să discut despre lucrul acesta, dar mă lua cu dânsul şi stăteam de vorbă ore întregi, în clasa a şasea am început şi până în clasa a opta am aflat despre ce înseamnă stânga şi dreapta în politică, dacă vă explic…

Ion Cristoiu: Asta era după 1990, că eu sunt din înainte de 1990.

Alexandru Cumpănaşu: Asta după 1990 da, dar dumneavoastră aţi întrebat, pentru că v-aţi referit la chestiunea cu studiile vă explic şi…

Ion Cristoiu: Nu, nu v-aţi prezentat până acum ca orice candidat şi chiar sunt curios că nu ştiu nimic în afară de faptul că apăreaţi din când în când la televizor înainte.

Alexandru Cumpănaşu: Aşa este da, îmi aduc aminte de un episod cu domnul Mihală extraordinar, m-a întrebat dacă ştiu ce înseamnă dreapta şi stânga în politică, vorbim de totuşi de 1990 şi un pic, atunci când nici cei care făceau politică la nivel central nu ştiau ce înseamnă stânga şi dreapta şi îmi aduc aminte de acest episod, el era profesor de istorie, de asta am şi devenit fascinat de istorie şi dânsul mi-a spus: când regina Angliei a spus proprietarii de pământuri să se aşeze în stânga şi burghezii în dreapta aşa s-a stabilit care e de dreapta şi care e de stânga, care sunt conservatori şi care sunt liberali să spunem. Este un lucru pe care mi-l aduc aminte toată viaţa, dar de la omul acesta am învăţat enorm de multe lucruri, adică am avut mentori de-a  lungul vieţii  mele…

Ion Cristoiu: De la generală aţi fost la liceu?

Alexandru Cumpănaşu: La liceu da, la Colegiul Naţional Ioniţă Asan din Caracal acolo unde am fost la profil informatic că… nu ştiu ce căutam acolo, dar mă rog părinţii au considerat că este mai bine aşa şi am terminat în 2000 cu 9,56 media ca să nu mai fie, că astăzi mi-au cerut nişte ziarişti diploma, le-am trimis…

Ion Cristoiu: Dar de unde a apărut povestea asta cu diploma?

Alexandru Cumpănaşu: Nu ştiu, cred  că… vă rog să mă credeţi că nu pot..

Monica Mihai: Cred că din urmă cu doi ani dacă nu mă înşel, atunci apăruse prima dată un articol că nu aţi terminat…

Ion Cristoiu: Liceul.

Monica Mihai: Facultatea…

Alexandru Cumpănaşu: Am terminat liceul şi am luat şi un… fiind de informatică am avut şi avantaj pentru că am avut o specializare în informatică, este un document, o diplomă pe care am putut să o folosesc de multe ori. După care, domnule Cristoiu, m-am înscris la facultatea de drept de la Sibiu. Şi nu vreau să par arogant dar din tot ceea ce învăţasem eu de la domnul Mihală, din tot ce ştiusem de-a lungul liceului am mai avut doi mentori, nişte oameni extraordinari…

Ion Cristoiu: Deci sunteţi jurist de meserie?

Alexandru Cumpănaşu: Nu, am avut doi mentori, unul dintre ei a fost şeful PNL de Caracal după ce a făcut schimbarea, eu am activat acolo timp de trei ani şi ceva. Am fost şef de campanie la aproape 19 ani pentru Caracal şi am dus PNL de la 6% la 25%, fiind cea mai puternică organizaţie de tineret din ţară care a răsturnat, la 18 ani am răsturnat prin alegeri, o să pun filmuleţele pe internet pentru că deja m-au supărat uni cu PSD şi cu tot ce spun ei pe acolo, am răsturnat întreaga organizaţie de seniori. E adevărat că eram mult mai agresiv decât acum, adică eram şi mai mic. Şi am preluat conducerea organizaţiei de seniori PNL de acolo la 18-19 ani. Şi era acela cu copacul…

Ion Cristoiu: Se întâmpla pe vremea guvernării CDR.

Alexandru Cumpănaşu: CDR şi îmi aduc aminte negocierile pe care le purtam cu cealaltă parte PNŢ, după  ce preluasem organizaţia unde eu eram încă licean, iar de partea cealaltă era un om de 70 de ani, un om onest nu am ce să îi reproşez şi trebuia să negociem, adică era o chestiune de negociere, cine e şef la Poştă, cine e şef… ştiţi cum se face în partide. A fost o experienţă ciudată pentru mine. Revin la întrebarea dumneavoastră ca să nu deviez prea mult, după care m-am înscris la Lucian Blaga la Sibiu. Între timp mă îndrăgostisem şi eu pe la Bucureşti, nu mai contează, dar am stat acolo, am crezut că am făcut o greşeală cu informatica, am zis domnule hai să merg pe drept, am fost admis, a fost primul an cu admitere pe bază de dosar, una dintre marile prostii ale sistemului de învăţământ românesc, iertaţi-mi expresia domnule Cristoiu dar eu cred că este o greşeală şi a fost primul an în care noi am fost favorizaţi şi liceul meu poate că nu era cel mai bun din România…

Ion Cristoiu: A, era vorba de notă…

Alexandru Cumpănaşu: Da, era vorba de nota de la bac şi media anilor de liceu şi atunci eu de exemplu puteam să acced oriunde cu acea medie, la orice universitate din România. Ceea ce sincer nu mi s-a părut tocmai drept faţă de ceilalţi din această ţară unde cererile erau mai stricte, deşi era şi este un liceu bun recunoscut acesta. După un an de zile eu vă recunosc că nu înţelegeam ce voiau profesorii de la noi, adică treceau pe acolo, ne spuneau nişte chestiuni total abstracte, se întâmplă şi acum şi am decis să renunţ. Mi-am îngheţat anul.  Am venit la Bucureşti, aici deja era prietena mea cu care după aceea am şi făcut doi copii, sunt 15 ani împreună şi am spus pe mine nu mă reprezintă sistemul, mă uitam ca maimuţa în stele, măi de ce e vorba aici, erau examene la care majoritatea colegilor mei strângeau bani şi mă depăşea…

Monica Mihai: Dumneavoastră nu aţi dat?

Alexandru Cumpănaşu: Nu, chiar nu îi văd sensul, era… e o chestiune firească. Aşa că mi l-am îngheţat şi au venit oferte, atunci am început eu fiind în staff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu să am legătură cu ambasadele. Şi am primit oferta de la ambasada americană de a pleca în 2007, de a lucra în primul rând din 2002 încolo cu ambasada americană prin nişte granturi şi de a pleca la nişte studii în afară, mă rog e un program care se cheamă International Visitor Leadership Program, este un program pentru lideri, tineri lideri din ţările pe care ei le consideră în dezvoltare, ca să nu mă exprim altfel, pe care să îi ajute să îi educe să vadă cum este în Statele Unite cu administraţia, cu politica, cu societatea civilă şi eu am preferat asta. Am preferat să mă duc să înţeleg, să văd ce se întâmplă acolo, după care ambasada Marei Britanii mi-a oferit acelaşi lucru, m-am dus, sunt lucruri foarte rare, adică din România pleacă unu pe an, iar din întreaga lume sunt vreo 20. Te duci şi eşti învăţat dacă vreţi, într-un mod practic nu într-un mod teoretic, cum lucrează sistemul din ţara respectivă din punct de vedere legal până la administraţie, până la ce vreţi dumneavoastră. Acelaşi lucru l-am făcut cu ambasada Marii Britanii care la fel a văzut un potenţial şi m-a trimis, ambasada Germaniei pe zona de securitate şi politică de apărare şi ca să fiu sincer domnule Cristoiu nu am înţeles rostul de a mă întoarce la acea universitate pentru mine, nu vreau să se supere domnul rector sau studenţii, hidoasă. Acel sistem care mie mi se părea că mă îndobitoceşte. În urmă cu trei ani şi jumătate am zis că ok, dar eu am nevoie, pentru că nu cred că diplomele contează, am văzut fabrici de diplome pe aici, dacă vreţi am văzut nişte analfabeţi prin Ministere de… însă m-am auto-pregătit prin faptul că am făcut aceste proiecte, am fost în afară, m-am pregătit acolo, m-au trimis să studiez. Şi acum trei ani de zile mi-am dat seama de un lucru, domnule ok eu sunt preşedintele unei coaliţii mari să spunem, pe care am înfiinţat-o dincolo de nişte ONG-uri mai mici pe care le-am condus, ce nevoie de pregătire am pentru că simple diplome nu sunt suficiente şi am zis ok am nevoie să mă pregătesc în leadership pentru că nu poţi să conduci o structură gigantică în care unul dintre vicepreşedinţi sunt foşti şefi de stat majori cu patru stele, cum este domnul Degeratu, foşti sau actuali, foşti sau actuali şefi de organizaţii mari fără să îţi dezvolţi nu doar nativ leadership-ul pe care eu cred că îl am şi sper că îl am, ci să îţi dezvolţi şi alte sisteme. Şi m-am înscris la Academia Regală pentru Managementul Afacerilor din Elveţia, la un executive MBA, este un MBA pre-doctoral pe leadership şi managementul crizelor şi în acest moment am hârtia de la universitate, am trimis-o la jurnaliştii curioşi, sunt în faza în care îmi susţin disertaţia.

Ion Cristoiu: Domnule Cumpănaşu, dumneavoastră teoretic…

Alexandru Cumpănaşu: Nu, dar mulţi au întrebat cum fără licenţă şi eu le-am explicat pentru că universităţile din afară nu sunt atât de bătute în cap ca la noi, contează foarte mult ceea ce ai făcut şi ceea ce poţi să dovedeşti, de aceea acum pot să fac acest master şi îl termin, sunt în faza în care am terminat şi de a mă înscrie la doctorat.

Ion Cristoiu: Domnul Cumpănaşu la toate prezidenţialele se înscriu, câteva secunde, se înscriu din 90 până acum trei categorii, adică reprezentanţii unor partide puternice, avem să zicem trei sunt acum, oamenii pitoreşti şi cei care zic că sunt independenţi dar nu au nici o şansă, trebuie să răspundem telespectatorilor că înainte de emisiune a venit aici şi sigur, bănuiesc că era din echipa dumneavoastră că ne-a făcut şi fotografii, ceea ce pe mine m-a surprins pentru că eu mai eram convins că dumneavoastră chiar nu vă luaţi în serios, chiar vă luaţi în serios?

Mama Alexandrei, într-un mod cât se poate de direct şi onest, mi-a zis „ştii pe aici prin sat strâng unii semnături, să ştii că eu vreau să îi ajut”

Alexandru Cumpănaşu: Domnule Cristoiu mă iau foarte în serios şi nu mă iau în serios… atenţie nu e o chestiune de autosugestie, când am luat această decizie, dincolo de momentul familiei apropo de familie vreau să vă spun un lucru, mama Alexandrei m-a sunat astăzi şi simt nevoia să spun asta, simt nevoia să spun pentru că am şi acordul ei, dar eu mereu i-am protejat şi a spus aşa: oamenii ăştia dacă mai îndrăznesc să mai spună sau că te caţări sau că faci ceva pe cadavrul Alexandrei ieşim noi public, oamenii ăştia nu au voie să facă asta, această ţară are nevoie de copii în siguranţă. Vă dau cuvântul meu şi eu am fost uluit de agresivitatea cu care s-a exprimat Teodora pentru că a spus-o într-un mod cât se poate de sincer…

Ion Cristoiu: Teodora fiind mama?

Alexandru Cumpănaşu: Teodora fiind mama Alexandrei, într-un mod cât se poate de direct şi onest. Deci noi vorbeam despre altceva şi mi-a zis „ştii pe aici prin sat strâng unii semnături, să ştii că eu vreau să îi ajut”, domnule Cristoiu niciodată nu mi-am pus problema Dumnezeule, deci nici în cele mai rele momente… şi o să vă răspund…

Ion Cristoiu: Deci chiar sunteţi, chiar vreţi să vă bateţi până la capăt? Adică nu sunteţi candidatul acela că hai să fac şi eu…

Alexandru Cumpănaşu: Domnule Cristoiu nici o bătălie pe care am dus-o până acum şi evident că într-o oră sau două nu ai când să povesteşti suficiente, dacă la 18 ani am schimbat organizaţia de seniori a PNL că nu am spus întâmplător asta şi o să pun pe Facebook filmuleţele să vadă oamenii cum m-am bătut acolo şi cu organizaţia de tineret am răsturnat lucrurile, de aia a trebuit să vină Mona Muscă şi cu Quintus să liniştească spiritele la Caracal, eu niciodată nu m-am băgat într-o bătălie în care nu am crezut. Iar această convingere a mea de a intra în bătălie şi de a nu fi la întâmplare pe acolo vine de la oameni. În momentul în care eu văd că Diaspora este înnebunită să vină să voteze şi să spună „ne-am săturat de ăştia, avem nevoie de dumneavoastră ”…

Ion Cristoiu: Deci asta este o informaţie foarte importantă, deci există un fenomen pe internet care nouă ne scapă, care nu are nici o legătură din presă în care oamenii strâng semnături, e o maşinărie care se consideră… pe bune?

Alexandru Cumpănaşu: Da, este fenomenal, pe judeţe…

Ion Cristoiu: Nu e vorba numai de like - uri că ştiu…

Alexandru Cumpănaşu: Nu, nu Like-urile …

Ion Cristoiu: Deci am înţeles dăm o informaţie că e o maşinărie din asta pe internet, nu-i aşa?

Monica Mihai: Pe Facebook în care oamenii au dorit să ajute…

Alexandru Cumpănaşu: Deci telefonul meu era pus pe silent acum, de obicei are câte 500 de apeluri în maxim o oră, într-o zi l-am pus pe net.

Ion Cristoiu: Şi ei vă strâng cum?

Alexandru Cumpănaşu: Ei strâng liste, le-am trimis un formularul şi mi le trimit prin poştă. Pentru mine este absolut… cum să nu îmi dea încredere asta mie?

Monica Mihai: Vă vin acasă colete în fiecare zi?

Alexandru Cumpănaşu: Da, vin la birou nu acasă…

Ion Cristoiu: Adversarii dumneavoastră ştiu asta?

Alexandru Cumpănaşu: Da.

Ion Cristoiu: Nu că e o informaţie foarte interesantă, am crezut că… nu ştiam de acest fenomen.

Alexandru Cumpănaşu: Da şi a ajuns să ne copieze şi …

Ion Cristoiu: Ei nu că nu are cum să fie spontan. O întrebare v-au contactat de la alte partide ca să îi reprezentaţi?

Alexandru Cumpănaşu: Domnule Cristoiu nu, eu sunt surprins de asta că nu m-au contactat, probabil că jocurile sunt oarecum făcute şi nebunia mea a fost prea mare în lunile astea, cred eu, nu am de unde să ştiu, dar niciun partid politic, prin niciun reprezentant nu m-au contactat ca să candidez în numele lor. Poate pentru că mă cunosc şi eu cunosc acest sistem, bine adică totuşi am lucrat cu foarte multe instituţii şi îi cunosc şi pe ei bine şi mă cunosc şi ei bine, eu sunt un om foarte încăpăţânat, adică dacă am spus că nu voi candida din partea unui partid, nu o voi dace niciodată.

Ion Cristoiu: Ei ştiu despre fenomenul acesta de pe internet? Ei adversarii ştiu?

Alexandru Cumpănaşu: Foarte bine ştiu am observat…

Ion Cristoiu: Păi noi nu ştiam până acum, e o ştire.

Monica Mihai: Care sunt semnalele că ei ştiu despre acest lucru?

Alexandru Cumpănaşu: Au început deja să atace visceral pe cei care spun că strâng semnături, adică nu se mai concentrează pe mine, pe persoana mea, cum e  cu licenţa, cum e cu … nu. Se concentrează în atacurile de pe Facebook în discuţiile mele cu susţinătorii mei, care sunt foarte mulţi, se concentrează pe atacarea lor, adică cinci spun de bine vin  5 şi spun de rău… şi se iau de cei care spune domnule noi vrem să strângem semnături în Bacău, în Piteşti, oriunde. Deci vă spun, dacă au venit din afară să dea o semnătură, cu avionul.

Ion Cristoiu: Cu avionul?

Alexandru Cumpănaşu: Da.

Ion Cristoiu: E pe bune?

Alexandru Cumpănaşu: Nu, este foarte pe bune.

Ion Cristoiu: Eu întreb pentru că vreau să văd dacă e un fenomen.

Alexandru Cumpănaşu: Eu nu ştiu dacă e un fenomen eu vă spun ce simt eu. Pentru mine e un fenomen şi pentru colegii mei este ceva greu de imaginat. N-am crezut că o să mai trăiesc asta vreodată. Adică oamenii să se ofere să strângă ei semnături fără ca... în fiecare oraş să se organizeze, să mă întrebe dar eu unde pun domnule semnătura, sunt chiar revoltaţi, avem şi nişte grupuri de discuţii în care s-au băgat foarte mulţi pe facebook. Dar noi ce facem cu ele, le ţinem aici, le-am strâns degeaba? De aceea spun că nu ştiu, nu vreau să fac un pronostic, ar fi oarecum nedrept din partea mea sau ilogic sau iraţional să spun că le voi strânge. Dar şanse sunt.

Monica Mihai: Eu am o curiozitate şi din punct de vedere jurnalistic am obligaţia să încerc să aflu răspuns, ziceaţi adineauri că sunteţi în faza în care acum vă susţineţi dizertaţia.

Alexandru Cumpănaşu: Da.

Monica Mihai: Puteţi să fiţi preşedinte fără să aveţi această dizertaţie? Nu există în fişa postului studii superioare?

Alexandru Cumpănaşu: Păi sunt studii superioare, eşti masterand. Iar în câteva luni eşti absolvent de master şi o să fii doctorand. Adică mai mult de atât, cred că domnul Iohannis nu are nici master, nu?

Ion Cristoiu: Cine?

Alexandru Cumpănaşu: Domnul Iohannis, nu i-am studiat dosarul.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi în calitate de candidat, hai să luăm pe fiecare din candidaţii ceilalţi şi să ne spuneţi la fiecare care e nota bună, nota rea. Iohannis pe scurt. Nota bună nota rea.

Alexandru Cumpănaşu: Este foarte greu cu nota bună, dar o să mă chinui puţin şi o să vă dau răspunsul. La Iohannis nota bună, pentru popor sau pentru el, că asta trebuie să înţeleg?

Ion Cristoiu: Nu, nota bună.

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici