Video INTERVIU INTERGRAL. Gândurile lui Cristoiu. Alexandru Cumpănaşu: Miza este ca DIICOT-ul să declare decesul Alexandrei şi să-l trimită în judecată pentru omor. Să închidă dosarul, pe româneşte

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a afirmat miercuri, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că părinţii nepoatei sale au fost şantajaţi de procurorii DIICOT pe ce care îi suspectează că vor să închidă dosarul prin declararea decesului fetei.

9386 afișări

Pentru dl. Iohannis e bine că tace, cred că asta este, îmi pare rău, nota bună. Nota rea este că  este absolut indiferent  şi egoist şi atât în raport cu poporul lui

Monica Mihai: Cum îl evaluaţi ca preşedinte, pentru un candidat.

Alexandru Cumpănaşu: Indiferent. Nepăsător, nu ştiu.

Ion Cristoiu: Asta e şi nota rea sau...

Alexandru Cumpănaşu: Nu, haideţi să vă răspund dumneavoastră  că aşa e corect. La Iohannis nota bună ar fi că nu ştiu nu s-a amestecat atât de mult în...

Ion Cristoiu: Ciorba politică.

Alexandru Cumpănaşu: De fapt nici asta nu poate fi o notă bună, c-ar fi trebuit să se amestece. Avea obligaţia să se amestece, conform Constituţiei că i-au lăsat să-şi facă de cap. Mi-e foarte greu să găsesc, poate că tace. Pentru dânsul e bine că tace, cred că asta este, îmi pare rău, nota bună.

Ion Cristoiu: Nota rea?

Alexandru Cumpănaşu: Nota rea este că este absolut indiferent  şi egoist şi atât în raport cu poporul lui.

Monica Mihai: Doamna Dăncilă?

Alexandru Cumpănaşu: Nota bună?

Monica Mihai: Da şi nota rea.

Alexandru Cumpănaşu: Bun, sunt multe note rele sau note bune. Nota bună este că este femeie, nu ştiu dacă poate fi asta un criteriu, nu găsesc, mă iertaţi...

Ion Cristoiu: Nota rea?

Alexandru Cumpănaşu: Şi că nu e conflictuală neapărat.  Nota rea este că din păcate n-a avut deloc pregătirea necesară pentru această funcţie şi nu are dacă vreţi...

Ion Cristoiu: De candidat sau de premier?

Alexandru Cumpănaşu: De premier, de premier şi de preşedinte. Preşedinte deja e mai sus.  De premier în primul rând nu are pregătirea  de administraţie deloc. Eu, de exemplu, m-a întrebat domnişoara, dacă trebuie să termin să ai neapărat doctoratul ca să fii preşedinte. Eu o să am aproape doctoratul în curând.

Monica Mihai: Întrebam de studii superioare doar.

Alexandru Cumpănaşu: Studiile superioare înseamnă master, dacă eşti masterand înseamnă că totuşi... şi termini masterul în curând înseamnă că ai studii superioare mai mult decât facultatea. Dar eu vă spun foarte sincer, eu cred că trebuie să ştii administraţie lucrând în administraţie. Eu am lucrat cu administraţia publică românească 20 de ani deja. Dacă vreţi vă spun despre Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, fonduri europene ce vreţi dumneavoastră discutăm de la cap la coadă pentru că sunt pregătit cu Constituţia despre ce aş vrea să fac. Politică externă şi aşa mai departe. Doamna Dăncilă n-a avut experienţa asta de nicăieri, că n-a fost decât europarlamentar, dar acolo este o chestiune de reprezentare, ca un parlamentar. Preşedintele trebuie să cunoască administraţie, trebuie să ştie ce înseamnă ministerele, cum funcţionează, care sunt problemele, care sunt... bun. La domnul Barna bănuiesc.

Ion Cristoiu: Următorul.

Monica Mihai: Următorul Barna. Hai să-l luăm pe domnul Barna, da.

Alexandru Cumpănaşu: La domnul Barna partea bună, că e mai echilibrat, aşa, adică nu se aruncă. Partea rea este că are din păcate o structură în spate care nu este nici a lui, ceea ce e trist. Doamna Dăncilă are măcar un sfert o fi şi a dânsei sau de domnul Iohannis... Care are o structură care nu este a lui, este, din păcat o spun, este a unor cetăţeni din afara ţării şi servesc interesele acelor reprezentanţi şi mai are un defect domnul Barna, cred că nu este prizabil, nu vreau să fiu răutăcios, dar nu prinde, n-are lipici, eu nu reuşesc să-l urmăresc când vorbeşte. Adică după maxim un minut nu mai reuşesc să-l urmăresc. Mă depăşeşte ce vrea să spună, nu are nişte mesaje clare. Da, cred că principala problemă e asta la domnul Barna.

Monica Mihai: Domnul Diaconu?

Alexandru Cumpănaşu: Domnul Diaconu, partea bună este că este un om dintr-o generaţie iubită de români, partea proastă este că dânsul şi-a anulat orice şansă asociindu-se cu două partide într-un mod vădit. Adică nu mai există niciun dubiu astăzi că domnul Diaconu candidează din partea celor două partide şi face jocul altor partide sau altor candidaţi. De aceea, din punctul meu de vedere, domnul Diaconu nu este un candidat independent cum nu sunt eu muscă. Nu Mona Muscă, ci muscă. Repet, are multe părţi bune şi multe părţi rele dar astea le văd eu ca părţi bune, faptul că vine dintr-o generaţie de artişti care a fost iubită de poporul român şi atât. Nici dânsul nu are experienţa administraţiei, iar partea rea este că s-a declarat independent dar ce să vedem avem pe domnul Câmpeanu care tocmai n-a zis că iese din coaliţie de la mine? Domnul Câmpeanu care e şef de campanie. Ca să înţeleagă oamenii de ce a zis eu mă retrag.

Ion Cristoiu: A, era în coaliţia dumneavoastră?

Alexandru Cumpănaşu: Da, este preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor şi dintr-o dată mă trezesc, domnule Cristoiu, mă iertaţi domnişoară, mă trezesc eu, eu candidatul la preşedinţie, spunând totuşi că mă suspend, adică eu am spus domnule nu candidez din partea CNMR, lăsaţi-mă în pace, haideţi fiecare să ne respectăm dreptul. Dânsul a candidat la parlamentare, noi l-am susţinut. Alţi rectori au candidat la parlamentare, noi i-am susţinut şi brusc mă trezesc cu această decizie a Consiliului Rectorilor unde dânsul e preşedinte. Nu l-au susţinut decât o parte, dar asta e altă discuţie. Şi zic, măi, dar ce s-a întâmplat cu omul, adică noi întotdeauna am fost alături de cei care au vrut să facă politică, am zis ok nu contează orientarea politică în coaliţie şi ce să vezi aflu şi eu după o zi că domnul Câmpeanu este şeful de campanie al domnului Diaconu.

Monica Mihai: Şi aşa am aflat şi noi o informaţie.

Alexandru Cumpănaşu: Din partea ALDE şi Pro România. Sunt doi şefi de campanie, dânsul şi...

Ion Cristoiu: Şi ultimul, domnul Paleologul la PMP. Îl consideraţi adversar?

Alexandru Cumpănaşu: Nu.

Ion Cristoiu: Care este cel mai important adversar pentru dumneavoastră?

Alexandru Cumpănaşu: Klaus Iohannis.

Ion Cristoiu: De ce?

Alexandru Cumpănaşu: Pentru că el, din punctul meu de vedere, preşedintele României astăzi este cel mai slab candidat. Şi o ştie. Domnul Iohannis nu are să ne spună nimic după cinci ani, domnule Cristoiu.

Ion Cristoiu: Dar stă bine în sondaje, cum vă explicaţi?

Alexandru Cumpănaşu: Păi stă bine în sondaje pentru că de multe ori nu face nimic pentru românii săracii care s-au obişnuit cu răul, ne aducem aminte de răul trecut, da, de răul din comunism, de răul de după comunism. Li se pare că e mai bine decât să facă rău, pe de o parte, pe de altă parte contracandidaţii ca să zic aşa nu se ridică peste dânsul ca să poată să fie... deci a avut grijă să-şi aranjeze un blat. Aşa, un cartel, nu sunt nişte candidaţi cu adevărat, sunt nişte candidaţi selectaţi pentru domnul Iohannis. Şi vă mai dau un argument, domnule Cristoiu, am văzut multe sondaje, eu pe facebook-ul meu am zis hai să fac şi eu un sondaj şi mi s-a părut amuzant că sunt criticat că am pierdut cu 47%. E, am văzut aşa că se fac  pe 100 de persoane,  pe 1000 de persoane, ştiţi foarte bine, pe telefon. Hai să-mi fac şi eu pe facebook-ul meu să vedem ce se întâmplă. Uite, eu şi cu Iohannis. Care ar câştiga în două zile, da, în turul al doilea. Domnule Cristoiu, n-au semnat prin like-uri, se face... apeşi cu cine candidezi, deci nu este  doar cu like, deci este un sondaj electronic care se face...

Cel mai mare sondaj de pe facebook a fost la mine, 71 de mii de oameni. 47% eu, 53 domnul Iohannis. Şi atunci cu cine să mă bat

Monica Mihai: Trebuie să bifezi o căsuţă sau alta.

Alexandru Cumpănaşu: Este un singur IP, deci nu poţi semnezi mai de mai multe... Domnule Cristoiu, cel mai mare sondaj de pe facebook a fost la mine, 71 de mii de oameni. 71 de mii de oameni.

Ion Cristoiu: Da, mulţi.

Monica Mihai: Câte procente aveaţi?

Alexandru Cumpănaşu: 47% eu, 53 domnul Iohannis. Şi atunci cu cine să mă bat?

Ion Cristoiu: Şedea mai bine ca dumneavoastră.

Alexandru Cumpănaşu: Asta a spus şi propaganda. Domnule, dar, pe facebook-ul lui? Dar dumneavoastră aveţi idee cam ce maşinărie are Iohannis în spate. Deci cu toată maşinăria din spate.

Ion Cristoiu: Dar măcar recunoaşteţi sunteţi… de unde ştiau cei din presă, eu acum m-am aflat de sondajul acesta. Totuşi aţi fost corect şi aţi recunoscut.

Alexandru Cumpănaşu: Ce anume?

Ion Cristoiu: Că eraţi în urma lui Iohannis.

Alexandru Cumpănaşu: Păi cum să nu, dar e pe Facebook. Deci totul este pe Facebook, eram în urmă cu totuşi…

Monica Mihai: Şi e vizibil pentru toată lumea, că în momentul în care se încheie sondajul eşti anunţat vezi că s-a încheiat sondajul şi vezi rezultatul.

Alexandru Cumpănaşu: 47,53% domnule Cristoiu, când în spatele lui Iohannis avem o armată de oameni, de mii de oameni în campania asta, poate mai mult de mii de oameni, care toată  ziua asta fac pe Facebook şi finanţare de… haideţi să … e, pentru mine lucrurile astea mi-au spus foarte multe. Eu mă aşteptam să mă bată zdrobitor, adică să vină băieţii să spună acolo,  îmi pare rău 71.000 eu nu am mai văzut nicăieri un sondaj pe Facebook.

Monica Mihai: Domnule Cumpănaşu, o ultimă întrebare pentru dumneavoastră din partea mea, nota bună şi nota proastă pentru dumneavoastră în calitate de …

Ion Cristoiu: A fost o întrebare bună trebuie să recunosc, nici eu nu m-am gândit…

Monica Mihai: Candidat?

Ion Cristoiu: E bună domnişoară.

Sunt pregătit să fiu preşedinte, adică ştiu tot ce înseamnă Administraţie Publică, că sunt încăpăţânat, că sunt ambiţios, că sunt hotărât şi că am forţă. Nota proastă,  cred că sufăr de o anumită latură de ignoranţă, adică nu sunt conştient

Alexandru Cumpănaşu: Care este nota bună?

Ion Cristoiu: Nota bună, nota rea.

Alexandru Cumpănaşu: Cu nota bună pentru mine? Ok pot să o spun din mai multe cuvinte?

Monica Mihai: Da.

Alexandru Cumpănaşu: Faptul că sunt pregătit să fiu preşedinte, adică ştiu tot ce înseamnă Administraţie Publică, că sunt încăpăţânat, că sunt ambiţios, că sunt hotărât şi că am forţă, adică dau cu pumnul în masă de nu se vede premierul care va fi premier că aici aşa scrie, că participă la şedinţele de ordine publică că nu au avut timp să … aşa scrie aici, participă dacă vrea preşedintele oricând. Sunt nişte teme, una dintre ele este ordine publică. Păi mă duc şi îl dau la o parte pe premier de 10 ori dacă e nevoie, până când fac eu curăţenie şi conduc eu şedinţa de Guvern. Asta e nota bună.  Nota proastă,  cred că sufăr de o anumită latură de ignoranţă, adică nu sunt conştient, deşi spunea domnul Cristoiu la un moment dat că s-a decis candidatul. Adică eu cred în … adică nu sunt, nu am sentimentul realităţii în raport cu ceea ce s-a decis deja. Recunosc că am această… când pornesc pe o chestiune nu mai gândesc, stânga, dreapta ce se întâmplă, cred că asta este nota proastă, nu ştiu.

Ion Cristoiu: După ce v-aţi anunţat candidatura ce surprize aţi avut de răsturnări de atitudine faţă de dumneavoastră?

Alexandru Cumpănaşu: Eram din luptătorul împotriva clanurilor şi omul care luptă extraordinar, am devenit pentru unii cum să vă spun, staţi puţin domnule Cristoiu trebuie să vă mărturisesc un lucru,  dacă au ajuns, nu ştiu o vecină de unde am stat eu la un moment dat mi-a spus domnule au scris articol că i-a curs apă şi dânsa vrea nişte despăgubiri şi eu nu am fost de acord şi am spus domnule hai să mergem în instanţă să hotărască instanţa, dacă au scris articol şi despre asta.

Ion Cristoiu: Zău?

Alexandru Cumpănaşu: Pe cuvântul meu de onoare.

Monica Mihai: Adică au început să vă caute în trecut tot ce se putea

Alexandru Cumpănaşu: Domnule e treabă serioasă dacă a fost inundată şi dânsa a spus domnule vreau 300 de milioane şi am zis staţi puţin, unu că e un accident atunci, doamnă staţi puţin haideţi să ne înţelegem evaluarea mea este alta şi dânsa a spus ba nu. Şi atunci am spus haideţi să mergem în instanţă.

Ion Cristoiu: Şi aţi fost în instanţă.

Alexandru Cumpănaşu: Da, încă se judecă procesul.

Ion Cristoiu: A şi acesta era aşa un act de acuzare.

Alexandru Cumpănaşu: Un act de acuzare pentru că doamna a spus, cum domnule să ajungă unu preşedinte unu care mi-a inundat apartamentul.

Ion Cristoiu: A zis ea? Unde? E vorba de oameni, că eraţi simpatizantul multor lideri de opinie, aţi avut şi această răsturnare?

Alexandru Cumpănaşu: Am avut, la câţiva da, pentru că uitaţi, unul dintre defecte este… o să zică lumea că mă alint, dar unul dintre defecte este şi (…) meu, eu cred foarte mult în oameni, adică nu prea judec oamenii şi când consider că prietenia este prietenie, adică am nişte convingeri din astea puternice. Domnule Cristoiu nu o să le dau numele, sunt doi jurnalişti importanţi în presa românească care în momentul în care mi-am anunţat această candidatură reacţia acestor oameni şi pe care îi cunosc de mult, adică e o relaţie totuşi de amiciţie spre prietenie, că prietenia e deja prea mult, amiciţie spre prietenie şi care la un moment dat mi-au propus să fac o emisiune la trustul respectiv şi care în momentul în care am făcut acest anunţ de intenţie, atenţie era intenţie, nici măcar nu mă consultasem cu oamenii pe Facebook, a spus că mă caţăr pe cadavrul Alexandrei, a fost aceeaşi frază repetată de către acest domn. Deci sunt doi oameni din presă, doi lideri de opinie importanţi la care nu mă aşteptam, în rest mă aşteptam la toţi pentru că ştiam că sunt conectaţi în mare parte din media este şi ea conectată la rândul ei, nu vreau să acuz pe nimeni, sunt diverse structuri de exemplu DIICOT, au început să fie lăudaţi, păi unii dintre ei trăiesc ca jurnalişti de investigaţie cam din ce le dă DIICOT-ul hai să fim corecţi, adică când vii să mi-l lauzi deja eu ştiu cam cum stau lucrurile. Partidele, suntem în campanie să îmi spună Mutu mie că nu se dau bani. Banii se dau către trusturi, către unii către alţii. Am observat o schimbare într-adevăr şi această, ştiţi ce m-a surprins cel mai mult, m-a surprins faptul că nu mai există alt candidat, înţelegeţi… asta mi-a dat şi încrederea în mine, mă frate stai puţin în fiecare dimineaţă deschid, sau mă uit pe presă nu e nimic de rău despre Iohannis, nimic de rău despre Barna, nimic domnule, aia cu apa… o fi avut şi ei o chestie cu apa…

Ion Cristoiu: Aici să vă spun eu, pe mine m-a uluit, adică eu în mod normal teoretic domnul Cumpănaşu e unul dintre numeroşii, că sunt vreo 23 de candidaţi, la ora actuală numai despre el se scrie, ceva e în neregulă, bun şi dacă candidează ce? Candidează bun… am mai văzut teoretic. Dar în fiecare zi, aia cu apa a venit vecina…

Alexandru Cumpănaşu: De la apă până la copii adică am văzut nişte chestii absolut urâte înţelegeţi toţi oamenii mai divorţează în viaţă, ce Dumnezeului…

Ion Cristoiu: Dar dumneavoastră aţi divorţat sau cum?

Alexandru Cumpănaşu: Da, ne-am separat pentru că nu eram căsătoriţi.

Ion Cristoiu: Acum v-aţi recăsătorit sau cum?

Alexandru Cumpănaşu: Acum sunt căsătorit, că nu am fost căsătorit niciodată, am stat cu femeia 15 ani dar noi ne-am despărţit în nişte relaţii super amiabile, adică nu am trecut prin judecată, nu am trecut pe la notar, copiii stau două săptămâni, două săptămâni la mamă

Ion Cristoiu: Au început pe ideea cu viaţa de familie?

Alexandru Cumpănaşu: Au încercat să mă dărâme psihic o perioadă, vedeţi că sunt destul de întărit acum, dar o perioadă au încercat şi pe zona aceasta pentru că ştiu cât de mult reprezintă pentru mine familia. Adică un tată care totuşi ţine neapărat şi se înţelege cu persoana cu care nu mai este să stea copiii două săptămâni şi cu el şi cu mama este foarte rar în România şi ştiţi lucrurile astea şi oameni care ajung să îşi arunce vorbe sau ştiu eu. E au început şi pe zona aceasta, că de asta în titlu era… orice mai apare eu vin şi le spun seara, de asta spun că sunt foarte sincer, că orice mai apare vin şi le spun domnule acesta e adevărul, mă vreţi…

Ion Cristoiu: Cum suna titlul?

Alexandru Cumpănaşu: Era secretul ruşinos al lui Cumpănaşu, secretul ruşinos era că am trei copiii  şi că m-am recăsătorit şi că m-am căsătorit că nu am fost niciodată căsătorit. Care e secretul ruşinos?

Ion Cristoiu: Trei copii cu altă femeie decât cea de acum.

Alexandru Cumpănaşu: Da.

Ion Cristoiu: Ce poveste că aţi avut chiar trei, felicitări

Alexandru Cumpănaşu: Păi nu e nici o poveste, da şi vreau să mai am unul. Dar asta e altă discuţie, eu ţin la familie foarte mult.

Atacurile sunt la actuala soţie, la Simona că a lucrat la Guvern. Cine a dat-o afară? Doamna Dăncilă a concediat-o

Ion Cristoiu: Şi acuzaţiile se referă, am văzut multe, la fosta soţie sau la actuala că a început acum să vă atace…

Monica Mihai: La actuala.

Alexandru Cumpănaşu: Nu, atacurile sunt la actuala soţie, la soţia cu care m-am căsătorit, la Simona că a lucrat la Guvern, haideţi să o lămurim şi pe asta că pe bune. Dumneavoastră aveţi simţul umorului şi cel puţin oamenii care au autoironie îi apreciez foarte mult şi am văzut că şi dumneavoastră aveţi autoironie. O să fiu şi eu autoironic dacă vreţi: domnule să spui că Simona, actuala mea soţie, era în titlu că sunt căsătorit cu PSD. Domnule, femeia asta a fost consilierul lui Bostan, adică ministru USR, după care a fost consilier de stat la Guvern la Tudose, care acum e ALDE sau ce e el Pro România că nu mai ştiu eu ce, la Grindeanu care nu mai e pe nicăieri şi cine a dat-o afară? Ia ghiciţi dumneavoastră.

Monica Mihai: Doamna Dăncilă?

Alexandru Cumpănaşu: Doamna Dăncilă a concediat-o, primele acte din primele zile, o să şi pun pe Facebook decizia…

Ion Cristoiu: A fost concediată?

Alexandru Cumpănaşu: A fost concediată, dar nici măcar nu i-a spus de ce. Şi totuşi era consilier de stat, secretar de stat şi era totuşi o funcţie importantă, adică tu nici măcar nu anunţi de ce. Şi după p lună, cred că nu a trecut o lună după primele săptămâni printre primele decizii ale doamnei Dăncilă au fost eliberarea ei din funcţie. Păi care PSD? asta încercam eu, bine nu mai contează că între timp am lămurit oamenii care contează.

Ion Cristoiu: A, deci dumneavoastră în fiecare seară îi lămuriţi? Adică luaţi acuzaţia, nu vă temeţi de ea şi o lămuriţi.

Alexandru Cumpănaşu: Domnule Cristoiu, singurul meu atu astăzi este sinceritatea în raport cu oamenii, deci orice mă întreabă…

Ion Cristoiu: Cu cei de pe Facebook?

Alexandru Cumpănaşu: Cu cei pe Facebook, da. Şi cu dumneavoastră, cu oricine mă întreabă de câte ori am ocazia le răspund destul de onest. Bine dacă sunt chestiuni atât de intime şi de personale…

Ion Cristoiu: Nu vă întreabă sau dumneavoastră luaţi un titlu , o acuzaţie dumneavoastră?

Alexandru Cumpănaşu: De exemplu eu îi rog aşa vă rog frumos, până mâine seară când avem următoarea intrare…

Monica Mihai: O singură menţiune, mai avem câteva minute dina ceastă emisiune, haideţi să vedem pe scurt.

Alexandru Cumpănaşu: Au învăţat contra-candidaţii, au început să ne copie.

Ion Cristoiu: Deci în ce constă, în fiecare seară…

Alexandru Cumpănaşu: În fiecare seară la ora 10 si jumătate intru în direct cu cei de pe facebook. Cu prietenii şi susţinătorii mei. Cu o zi înainte le spun, dragi prieteni, vă rog până mâine să-mi pregătiţi întrebări. Vreau să-mi puneţi întrebări pe facebook.

Ion Cristoiu: Staţi un pic, dumneavoastră aveţi întâlniri electorale uriaşe. Nu ştiam maşinăria asta.

Alexandru Cumpănaşu: Da, este foarte interesant, este foarte bună.

Ion Cristoiu: Şi ei ce fac vă scriu cum?

Alexandru Cumpănaşu: Dânşii îmi lasă mesaje pe facebook în timpul zilei, iar eu seara le iau frumos, cele care nu sunt cu injurii şi cu aşa...

Ion Cristoiu: Şi răspundeţi la toţi?

Alexandru Cumpănaşu: Şi răspund punctual, da.

Monica Mihai: De aceea şi sunt atât de lungi live-urile dumneavoastră. Am văzut că sunt la o oră, la o oră şi jumătate, lucru care e destul de...

Ion Cristoiu: Staţi un pic că ne-a dezvăluit o maşinărie, nu m-am gândit la asta. Eu mă gândeam la maşinăria clasică, când te duci din casă în casă...

Monica Mihai: Este o candidatură atipică la fel ca şi...

Alexandru Cumpănaşu: Da, dar eu cred că este utilă pentru că oamenii citesc şi pe lângă faptul că au ei întrebările lor, deci aceste întrebări îi rog să mi le pună şi mi le adresează în timpul zilei, eu iau presa din timpul zilei şi spun dragii mei, astea poate nu le-aţi văzut. Haideţi să discutăm şi despre astea.

Ion Cristoiu: Nu-i rea, nu, nu-i rea tehnica, da.

Monica Mihai: Adică ce le scapă lor veniţi dumneavoastră şi le...

Alexandru Cumpănaşu: Este o tehnică sau dacă vreţi o relaţie sinceră cu dânşii pentru că dânşii m-au rugat să candidez, da?

Ion Cristoiu: Şi adversarii s-au prins, au început şi ei?

Alexandru Cumpănaşu: O, da. Au început să facă şi ei acelaşi lucru, sunt penibili.

Ion Cristoiu: Pe Iohannis făcând asta pe...

Alexandru Cumpănaşu: Dacă l-aş vedea o dată făcând o... vă spun că ar fi genial. Dar ce contează este sinceritatea cu oamenii pentru că indiferent ce le spui, dacă eşti sincer, nimeni nu e perfect pe lumea asta, oamenii apreciază şi acele live-ui de care spunea doamna, gândiţi-vă că durează o oră jumate, două să stea trei mii, patru mii, cinci mii, şase mii, uneori am avut şi 10 mii, dar media este pe undeva între 3-4 mii de  oameni, permanent să se uite, ei se schimbă, ştiţi cum e pe facebook, mă iertaţi-mă, eu n-am văzut nici la conferinţele de presă  ale premierului sau preşedintelui să fie 10 mii care stau în permanenţă.

Ion Cristoiu: Deci ştirea este că dumneavoastră aveţi în fiecare seară, de la ce oră?

Alexandru Cumpănaşu: De la 10 şi jumătate.

Ion Cristoiu: De la 10 jumătate o întâlnire electorală.

Alexandru Cumpănaşu: Da, puteţi să-i spuneţi şi aşa.

Ion Cristoiu: Cu câţi inşi?

Alexandru Cumpănaşu: Cu câţi inşi? Cu cei 300 de mii. Câţi vor să intre în dialog cu mine.

Monica Mihai: Adică pot să fie simultan câteva mii de persoane şi cumulul la final să fie un număr de...

Ion Cristoiu: E ca o reuniune...

Alexandru Cumpănaşu: Bineînţeles, repet la final te uiţi pe vizualizări care sunt unice, vizualizările nu se numără de două ori.

Ion Cristoiu: Şi veţi vedea câţi s-au uitat. Cam câţi se uită la această conferinţă.

Alexandru Cumpănaşu: Într-o oră, o sută  de mii. Am avut cea mai mică. Într-o oră. Până a doua zi se fac 200 de mii. Puteţi să luaţi facebook să vă uitaţi.

Ion Cristoiu: Fenomenul e deja neliniştitor pentru ceilalţi candidaţi.

Alexandru Cumpănaşu: La alta am un milion, la alta am 500 de mii, la alta am 700 de mii.

Ion Cristoiu: Staţi că e foarte important, nu la texte, ci la aceste întâlniri electorale. Răspunde la o mie-două mii faceţi şi restul se uită.

Alexandru Cumpănaşu: Da.

Monica Mihai: Urmează să mai discutăm despre acest aspect. Domnul Cumpănaşu vă mulţumesc mult pentru că aţi acceptat invitaţia noastră şi pentru că aţi stat de vorbă cu noi. Domnule Cristoiu vă mulţumesc pentru ediţia din această seară, doamnelor şi domnilor, până

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici