Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

125 afișări

Preşedintele PSD a avut astăzi o ieşire nervoasă, în momentul în care a fost întrebat dacă o lege adoptată recent, privind executarea pedepsei la domiciliu, îl ajută. Dragnea s-a întrebat dacă este singurul om din ţară şi dacă legile sunt doar pentru el

Plenul deputaţilor a respins astăzi moţiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader. Opoziţia cerea demisia ministrului Justiţiei, pe care îl acuza de faptul că ridicarea MCV devine un obiectiv tot mai îndepărtat. Moţiunea a căzut cu 171 de voturi împotrivă şi 99 pentru

În acelaşi timp, Carmen Dan neagă că ar putea să îi ia locul lui Tudorel Toader în Guvern. Ministrul a catalogat drept speculaţii şi scenarii mediatice informaţiile potrivit cărora Toader ar urma să fie înlocuit pentru că nu a vrut să dea ordonanţă pe amnistie şi graţiere

Cele trei asistente care au asistat în blocul operator la operaţa copilului de un an şi opt luni care a murit la clinica privată Sanador au fost audiate de poliţişti. Avocatul uneia dintre acestea a declarat că din punctul lor de vedere, totul a decurs normal

Anchetatorii din Indonezia cred că au găsit fuzelajul avionului prăbuşit luni, imediat după decolarea din Jakarta. Au fost detectate semnale de la una din cutiile negre ale aparatului, iar echipele de căutare au găsit, în mare, un obiect lung de 22 de metri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici