Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

36 afişări

CCR dezbate, azi, pe marginea sesizării Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printer altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) anunţă că va organiza, azi, noua tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2018, aşa cum a cerut Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au prezentat într-o instanţă din Costa Rica informaţii despre decizia Curţii Constituţionale din România privind sistemul completului de cinci judecători, argumentând că deciziile de condamnare sunt nule. Autorităţile române au negat oficial argumentaţia.

Majoritatea membrilor Partidului Conservator îşi menţine încrederea în premierul Marii Britanii. Theresa May a obţinut 200 de voturi pentru şi 117 împotrivă, astfel că rămâne lider al Partidului Conservator (centru-dreapta) şi prim-ministru al Marii Britanii.

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Franţa, de pe locul al doilea în grupa a II-a. Tricolorele vor întâlni campioana olimpică Rusia, vineri, la Paris.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici