Video ŞTIRILE OREI 09.00 | 31 iulie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

419 afișări

Jurnalistul Marius Tucă oferă date exclusive din ancheta privind crima de la Caracal şi spune că probele ADN recoltate de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă, din butoiul unde au fost găsite mai multe rămăşiţe umane, aparţin Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani, răpită miercuri.

Totodată, fostul şef al crematoriului „Vitan-Bârzeşti”, Gheorghe Ionel, a declarat, aseara, că incinerarea unui corp nu se poate face într-un butoi, pentru că este nevoie de o temperatură de 1.400 de grade.

Comitetul Interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112 va discuta, azi, propunerile de modificare a OUG privind acest sistem. Pe ordinea de zi se află şi completarea şi explicitarea, de către STS, a aspectelor tehnice care limitează capacitatea de localizare prin tehnologia AML.

Un accident naval a avut loc, aseară, la intersecţia canalelor Mustaca şi Solomon, din Tulcea, după impactul între două nave, în care erau 13 persoane. Cinci oameni au fost răniţi.

Procurorul Jean-François Bohnert a fost desemnat de ministrul francez al Justiţiei, Nicole Belloubet, pentru a conduce Parchetul Naţional Financiar (PNF) din Franţa, informează site-ul cotidianului Le Figaro. Laura Codruţa Kovesi rămâne astfel favorită pentru funcţia de procuror şef european.

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici