HOROSCOP 17 AUGUST: Zodiile de Foc, active încă de luni. Cine încasează profituri record

Săptămâna începe pe fundalul unui trigon armonios lansat de Mercur din Leu la Marte din Berbec, urmând ca la câteva minute diferenţă, Luna să ajungă şi ea în zodia Leului. În acelaşi semn, îşi vor da întâlnire şi Soarele cu Mercur, semn că ziua de luni este a zodiilor de Foc (Berbec, Leu, Săgetător). Ele primesc veşti bune, primesc atenţie din partea celorlalţi şi se bucură de un tonus bun.

8586 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 17 AUGUST: Zodiile de Foc, active încă de luni. Cine încasează profituri record

Profimedia

HOROSCOP 17 AUGUST BERBEC

Cu toate că este luni, eşti într-o dispoziţie de zile mari. Ai energie, eşti activ(ă), ai parte de multă inspiraţie şi îi molipseşti pe toţi cei din jur cu starea ta de bine. Dacă ar exista însă o problemă, aceasta are legătură mai degrabă cu faptul că nu ai chef azi de activităţi repetitive, de sarcini profesionale care implică să te ţii de un plan mai degrabă decât să uzezi de creativitate. În rest însă, după programul de la muncă, ai parte de momente plăcute cu cei dragi, cel mai probabil bucurându-vă de hobby-uri comune ori alte preocupări ce-ţi aduc satisfacţie.

HOROSCOP 17 AUGUST TAUR 

Familia este în fruntea listei tale de priorităţi de astăzi. Orice ajungi să faci, îţi fuge mintea tot la cei dragi. Acest lucru s-ar putea datora unor evenimente domestice recente sau care se află în desfăşurare ori unor amintiri asociate cu această zi sau perioada aceasta din an. În cazul altor nativi(e), s-ar putea să fie vorba mai degrabă despre traversarea unui moment dificil în raport cu cei dragi, care a ajuns însă la sfârşit. Îi simţi încă efectele, dar te bucuri că s-a terminat cu bine, că aţi depăşit o situaţie grea fără să cedaţi în faţa ei.

HOROSCOP 17 AUGUST GEMENI

La începutul săptămânii, este de înţeles dacă nu eşti în toanele necesare pentru networking, o activitate care altfel îţi face multă plăcere. Ziua de azi nu se încadrează însă în tiparul zilelor de luni, în sensul că te simţi odihnit(ă), vorbeşti pe limba oricărei persoane cu care intri în contact, cultivi relaţii deja existente şi pui bazele unora noi. Aşadar, se anunţă o zi excelentă pentru negocieri, şedinţe, interviuri de angajare sau orice altă activitate care presupune să interacţionezi cu ceilalţi. Unii(ele) nativi(e) ar putea pune azi la punct ultimele detalii ale vacanţei în care vor merge cu prietenii curând.

HOROSCOP 17 AUGUST RAC

Se anunţă rost de bani pentru tine încă de la începutul acestei săptămâni. S-ar putea să apară o ofertă de proiect extra graţie realizărilor tale recente sau poate te încadrezi pentru un bonus la salariu ca recompensă pentru rezultatele pe care le-ai avut în ultima vreme. În orice caz, îţi merge bine pe acest plan, iar asta înseamnă că faci progrese vizibile şi în plan profesional. Dacă ai o afacere sau eşti într-o poziţie de conducere, azi e o zi bună în care să faci investiţii ori în care să iei unele decizii financiare cu bătaie pe termen foarte lung.

HOROSCOP 17 AUGUST LEU

Deşi este luni, reuşeşti să te mobilizezi mental în timp record, să te poziţionezi în dispoziţia necesară pentru a profita la maximum de oportunităţile acestei zile. În cazul în care nu ţi-ai făcut un plan pe azi, ţine cont de recomandarea astrelor şi rezolvă acele chestiuni birocratice de care ţi-ai propus să te ocupi în această săptămână. Pe alţi(te) nativi(e) ai(le) semnului, începutul acesta de săptămână îi surprinde călătorind sau ajunşi(se) deja în destinaţia de vacanţă, acolo unde vor avea parte de o vreme plăcută şi de multă distracţie. Favorizate sunt şi cursurile ori susţinerile de examene şi lucrări importante.

HOROSCOP 17 AUGUST FECIOARĂ

Poate nu eşti în cea mai reuşită formă la începutul acestei săptămâni, dar te bucuri totuşi de o stare de echilibru interior, de satisfacţia că recent ai depăşit unele momente dificile în plan personal. Aşadar, se cere ca această zi să fie dedicată, cel puţin în parte, meditaţiei şi introspecţiei. Vezi cum ar fi mai bine să procedezi pe viitor, reflctează asupra a ceea ce ai învăţat de pe urma evenimentelor recente. Dintr-un anumit punct de vedere, eşti la finalul unui ciclu şi trebuie să pregăteşti terenul pentru ceea ce va urma din toamnă. Te aşteaptă tot felul de oportunităţi.

HOROSCOP 17 AUGUST BALANŢĂ

Astăzi ai chef de socializat, de schimbat impresii, de discutat planuri de viitor şi proiecte în curs ori pe care intenţionezi să le implementezi. S-ar putea azi chiar să ai oportunitatea să întâlneşti persoane care te pot ajuta cu sfaturi sau care sunt interesate să îţi ofere un împrumut. În plus, te bucuri de o zi bună şi în plan social, deci caută să te vezi azi cu prietenii şi să ieşi cu ei, dacă timpul îţi permite. Unii(ele) nativi(e) ai(le) semnului pot constata că un amic pe care îl simpatizează are un alt fel de comportament faţă de ei(le).

HOROSCOP 17 AUGUST SCORPION

Este abia începutul săptămânii, dar faci astăzi progrese mai mari decât ţi-ai propus. Aspectele astrale de astăzi îţi potenţează randamentul, ceea ce înseamnă că nu vei întâmpina dificultăţi în a-ţi duce la bun sfârşit sarcinile din program. Ba chiar s-ar putea să te apuci şi de cele de mâine, fapt care îţi permite să adaugi alte activităţi în agenda zilelor următoare. În orice caz, cert este că adopţi un ritm bun, care te face să vezi rezultate şi te ajută să îţi menţii motivaţia trează până la finele săptămânii. În felul acesta, ascensiunea ta profesională se va derula mai rapid.

HOROSCOP 17 AUGUST SĂGETĂTOR

Săptămâna începe cum nu se putea mai bine pentru nativii(ele) acestui semn care sunt în vacanţă sau care se pregătesc să meargă în concediu cu partenerul şi/ sau copiii. Eşti într-o dispoziţie bună, ai chef de experimentat tot felul de lucruri şi abia aştept să vezi locuri noi cu cei dragi. Dacă lucrezi încă şi activezi într-un domeniu creativ, fii sigur(ă) că muza te va vizita astăzi. Astrele nu îi/le uită însă nici pe cei(le) care sunt single; s-ar putea ca, printr-o conjunctură sau alta, să întâlnească pe cineva care le stârneşte interesul. Ceva din mentalitatea sa te atrage mult.

HOROSCOP 17 AUGUST CAPRICORN

Astrele prefigurează o zi propice pentru rezolvarea chestiunilor casnice, domestice, locative sau de patrimoniu. De asemenea, se anunţă veşti bune pentru nativii(ele) acestui semn care sunt implicaţi(te) în litigii cu privire la o succesiune sau o proprietate. Dacă nu te confrunţi cu altfel de situaţii, află totuşi că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu cei dragi în privinţa unor treburi care vă vizează pe toţi în egală măsură. Astăzi este cea mai bună zi în care să le ceri ajutorul, în care să puneţi mână de la mână pentru a face o investiţie de care vă veţi bucura toţi.

HOROSCOP 17 AUGUST VĂRSĂTOR

Sub influenţa aspectelor cosmice de astăzi, abilităţile tale de socializare şi comunicare se potenţează la maxim. Te înţelegi cu toţi cei cu care interacţionezi, găseşti căi de a ajunge la acelaşi punct de vedere, la o strategie comună. Asta te ajută nu doar în cadrul şedinţelor de la serviciu ori al întrevederilor cu potenţiali colaboratori sau clienţi, ci şi la negocieri, mai ales dacă mizele sunt mari şi se manifestă pe o perioadă mai lungă. Tot azi este o zi bună pentru a ieşi cu partenerul după program ori pentru a-ţi da întâlniri romantice dacă te simţi pregătit(ă) pentru asta.

HOROSCOP 17 AUGUST PEŞTI

Productivitatea de care dai dovadă astăzi este la cote pe care nu le atingi în mod normal lunea. Asta te ajută să te ţii de program şi chiar să termini proiecte înainte expirării termenului-limită. În consecinţă, s-ar putea să devii eligibil(ă) pentru un bonus sau o altă formă de recompensare pentru realizările dovedite. În cazul altor nativi(e), s-ar putea să fie vorba de unele activităţi extraprofesionale prin care li se rotunjesc veniturile. În orice caz, este clar că bugetul pe săptămâna aceasta creşte, iar la serviciu te simţi apreciat(ă) pentru calitatea eforturilor depuse. Eşti pe drumul bun către succes profesional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici