HOROSCOP 18 ianuarie. Retrogradarea lui Uranus s-a încheiat. După o serie de situaţii neplăcute, apar şi soluţii surpriză

Din 20 august 2021 şi până azi, Uranus, planeta surprizelor plăcute şi neplăcute, a retrogradat prin semnul Taurului, aducând cu sine experienţe neaşteptate care nu le-au căzut bine zodiilor Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător). Cu toate că este o planetă transsaturniană, ale cărei efecte se simt doar în anumite situaţii, am experimentat cu toţii evenimente ieşite din comun în perioada mai sus amintită. Din unele ne-am revenit, iar din altele ne vom recupera în următoarea perioadă.

6232 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 18 ianuarie. Retrogradarea lui Uranus s-a încheiat. După o serie de situaţii neplăcute, apar şi soluţii surpriză

HOROSCOP 18 ianuarie. Retrogradarea lui Uranus s-a încheiat. După o serie de situaţii neplăcute, apar şi soluţii surpriză

HOROSCOP 18 ianuarie - Berbec

Uranus revine astăzi la mersul direct prin casa banilor din horoscopul tău general, semn că începe să se diminueze treptat numărul de situaţii în care te trezeşti că bugetul tău nu face faţă ori că nu ai luat decizia cea mai bună cu privire la finanţele tale. Nu se poate spune că au fost multe astfel de momente de la finele lui august şi până acum, mai exact pe parcursul retrogradării lui Uranus, dar cer este că te-ai confruntat cu suficiente momente în care te-ai îndoit de unele comportamente financiare şi-a fost nevoie să faci eforturi pentru a le schimba.

HOROSCOP 18 ianuarie - Taur

Uranus se întoarce azi la mersul direct prin semnul naşterii tale, ceea ce aduce cu sine calmul tău caracteristic. Vor mai exista, în lunile următoare, situaţii care te scot din minţi într-un mod care te surprinde şi pe tine, dar şi pe cei din jur, dar vei observa că frecvenţa lor se va rări în comparaţie cu ultimele luni, de la finele lui august pân-acum, mai exact, cât Uranus a retrogradat prin zodia ta. Aşadar, dacă ai început să lucrezi la modul în care gestionezi stresul şi lipsa de răbdare în anumite circumstanţe, nu te opri din a face eforturi.

HOROSCOP 18 ianuarie - Gemeni

Uranus îşi reia astăzi tranzitul în sens direct prin casa subconştientului din horoscopul tău solar, fapt pentru care zodia ta se va număra şi ea printre cele care vor reacţiona mai bine de azi început la eşecuri, dar şi la surprize mai puţin plăcute. Nu rare au fost situaţiile când, de la finele lui august până acum, adică pe parcursul retrogradării lui Uranus, ai reacţionat disproporţionat în relaţie cu unele evenimente, dramatizând prea mult lucruri pe care altfel le-ai fi depăşit mai uşor. Se pare că te-ai ales cu lecţii importante de pe urma acestor episoade şi-ai deprins comportamente sănătoase.

HOROSCOP 18 ianuarie - Rac

Uranus îşi încheie azi retrogradarea prin casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale din astrograma ta generală, ceea ce arată, în lunile următoare, că s-ar putea să vezi mai multe progrese la nivelul proiectelor personale sau de grup, cu bătaie lungă, dar şi că, în raport cu prietenii, experimentezi mai puţine situaţii deloc plăcute, care nu te surprind aşa cum ţi-ai fi dorit. Este drept că nu ai avut parte de prea multe astfel de conjuncturi de la finele lui august până acum, cât a durat retrogradarea lui Uranus, dar pe unele îţi este aproape imposibil să le uiţi.

HOROSCOP 18 ianuarie - Leu

Uranus revine azi la tranzitul direct prin casa carierei din astrograma ta solară, ceea ce ar putea însemna că acest sector nu te va mai surprinde neplăcut, aşa cum s-a întâmplat în unele momente din intervalul august 2021 - ianuarie 2022. Poate că astfel de situaţii nu au făcut apanajul anului care tocmai s-a încheiat, dar trebuie menţionat că ai avut parte de câteva astfel de experienţe peste care poate nu ai trecut cu totul. Aşadar, sunt normale stările de anxietate în situaţii similare, dar pe de altă parte, ştii cum să le abordezi şi să le întorci în favoarea ta.

HOROSCOP 18 ianuarie - Fecioară

Uranus se întoarce astăzi la mersul direct prin casa filozofiei de viaţă, a studiilor, călătoriilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. În raport cu toate aceste domenii sau ipostaze de viaţă, ai avut parte, de la finele verii trecute până acum - cât Uranus a retrogradat - de situaţii care te-au adus la o răscruce de drumuri, care te-au învăţat lucruri importante, dar nu uşor de digerat despre lume şi propria persoană. Cu toate că Uranus îşi schimbă direcţia de mers, nu înseamnă că eşti pe de-a-ntregul la adăpost de surprize neplăcute; ele vor apărea, dar reacţionezi mai matur la venirea lor.

HOROSCOP 18 ianuarie - Balanţă

Uranus se opreşte azi din a mai retrograda prin casa raporturilor de putere în relaţii, ceea ce arată că îţi va fi mai uşor să te fereşti de lupte pentru autoritate în relaţie cu partenerul de viaţă şi/ sau cei cu care lucrezi. De la sfârşitul lui august şi până acum, şi anume cât Uranus a mers în sens invers prin acest sector, ai avut parte de unele situaţii în care competiţia s-a dus prea departe între tine şi ei. Nu este exclus faptul că vei mai avea parte de surprize în lunile următoare, dar ştii să le gestionezi bine.

HOROSCOP 18 ianuarie - Scorpion

Uranus revine astăzi la tranzitul direct prin casa muncii şi a sănătăţii din horoscopul tău general, ceea ce aduce treptat mai multă stabilitate în plan profesional, dar şi în ceea ce priveşte stilul tău de viaţă şi alimentaţie. De la finele lunii august până în prezent, cât Uranus a retrograda prin acest sector de viaţă, au existat unele perioade destuld e haotice, care te-au predispus la surmenare şi/ sau la greşeli greu de reparat la serviciu. Se pare însă că nu ai uitat acele episoade şi că vei face tot ceea ce îţi stă în putinţă pentru a le evita.

HOROSCOP 18 ianuarie - Săgetător

Uranus se întoarce la mersul direct prin casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău solar, fapt pentru care s-ar putea să observi o îmbunătăţire a atmosferei în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii. În perioada cuprinsă între finele lui august şi începutul lui ianuarie 2021, s-a întâmplat de câteva ori să escaladeze situaţia între tine şi ei, ajungându-se la tensiuni pe care acum ştii cum să le eviţi. Această reîntoarce la tranzitul în sens direct nu te pune la adăpost de astfel de situaţii în lunile care urmează, dar le răreşte faţă de perioada menţionată anterior.

HOROSCOP 18 ianuarie - Capricorn

Uranus revine astăzi la mersul direct prin casa familiei din astrograma ta generală, fapt pentru care s-ar putea să observi o îmbunătăţire la nivelul relaţiilor cu persoanele dragi. De la finalul verii anuluit recut şi până azi, au fost unele situaţii în care te-ai pliat greu pe diferenţele de mentalitate şi/ sau de viziune între tine şi apropiaţi, dar ai învăţat unele lecţii importante, pe care le vei aplica în lunile care urmează. Aşadar, nu eşti scutit(ă) de experienţe mai puţin plăcute în acest sector, dar ştii când este cazul să insişti şi când o poţi lăsa ceva mai moale.

HOROSCOP 18 ianuarie - Vărsător

Uranus se întoarce azi la tranzitul direct prin casa comunicării din astrograma ta solară, motiv pentru care îţi va fi mai uşor decât în ultimele luni să îţi stăpâneşti emoţiile şi să le faci faţă. Este posibil ca, în unele momente-cheie de la finalul verii şi până acum, cât Uranus a retrogradat, să pierzi oportunităţi din cauza unor schimbări de discurs care nu te-au avantajat în raport cu un anumit interlocutor, dar lucrurile se vor schimba în bine în perioada următoare, iar elementul surpriză adus de această amplasare a lui Uranus se va manifesta mai des în moduri benefice ţie.

HOROSCOP 18 ianuarie - Peşti

Uranus se întoarce azi la mersul direct prin casa banilor şi a bunurilor din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea să observi o îmbunătăţire treptată în ceea ce priveşte starea bugetului tău. Mai exact, apar mai multe surprize plăcute decât neplăcute în raport cu banii, mai multe oportunităţi de câştig decât riscuri de a pierde economii pe care le-ai realizat cu greu. S-ar părea că, în urma unor evenimente neplăcute financiar din perioada cuprinsă între vara lui 2021 şi începutul lui 2022, te-ai ales cu unele lecţii importante pe care ţi-ai propus să le aplici în viitorul apropiat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici