HOROSCOP 25 octombrie. Sfârşit de săptămână apoteotic pentru trei zodii. Iată care sunt ele şi ce le rezervă astrele

  • Venus din Fecioară aderă azi la un trigon armonios cu Saturn din Capricorn, semn că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) au parte de un sfârşit de săptămână de pomină, în care toate dorinţele li se împlinesc.
2794 afişări
Imaginea articolului HOROSCOP 25 octombrie. Sfârşit de săptămână apoteotic pentru trei zodii. Iată care sunt ele şi ce le rezervă astrele

HOROSCOP 25 octombrie - Berbec

Cariera ta sau a partenerului poate ajunge să intervină între tine şi cel drag într-un fel sau altul, fie pentru că unul dintre voi petrece mai mult timp la serviciu decât acasă, fie din cauza faptului că aduceţi comportamente de la serviciu acasă. Spre seară, trebuie neapărat să îţi faci timp pentru odihnă. Ajungi şi tu la concluzia că oboseala şi-a spus cuvântul în ultimele zile şi că nu te poţi neglija la infinit totuşi.

HOROSCOP 25 octombrie - Taur

Dacă lucrezi astăzi, se anunţă o zi destul de dificilă pentru tine, în care lucrurile nu merg aşa cum te-ai aşteptat în plan profesional. Din acest motiv, este foarte important pentru tine să te organizezi şi să te asiguri că faci faţă provocărilor care se ivesc la acest nivel. Nu uita totuşi să îţi faci timp pentru persoana iubită, copii şi prieteni, mai ales dacă ţi-ai făcut planuri în ceea ce îi priveşte pentru azi.

HOROSCOP 25 octombrie - Gemeni

S-ar putea să apară astăzi tensiuni pentru tine în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii. Este greu de spus de la ce pleacă mai exact, dar este clar că nivelul de încredere între voi a ajuns să sufere dintr-un motiv sau altul. Spre seară, grijile pe care le ai despre cum vor decurge anumite lucruri la serviciu s-ar putea să îţi răpească din atenţia pe care ai fi acordat-o familiei şi apropiaţilor.

HOROSCOP 25 octombrie - Rac

În raport cu partenerul de viaţă şi unii membri ai familiei, s-ar putea să iasă azi scântei. Cel mai probabil, este vina unor chestiuni gospodăreşti, de viaţă de familie sau locative care scot în evidenţă faptul că există probleme de înţelegere destul de mari între voi. Trebuie să iei calea compromisuri în astfel de situaţii, căci altfel riscaţi să o ţineţi în aceeaşi manieră până diseară, stricând o zi de weekend care a început bine.

HOROSCOP 25 octombrie - Leu

Dacă desfăşori astăzi activităţi profesionale, s-ar putea să apară probleme de comunicare în raport cu cei cu care lucrezi. De asemenea, s-ar părea că nu ai fost prea atent(ă) cu bugetul în ultima perioadă, motiv pentru care trebuie poate să renunţi la unele din planurile pe care ţi le-ai făcut pe azi. Sau poate că resursele rămase ţi-ar prinde bine săptămâna viitoare, dar apar astăzi unele tentaţii cărora îţi este foarte greu să le rezişti.

HOROSCOP 25 octombrie - Fecioară

Şi tu s-ar putea să te afli în ipostaza de a trebui să rezişti tentaţiei de a cheltui unele sume importante. În cazul altor nativi(e), acest lucru poate fi greu de realizat, mai ales dacă trebuie să cumpere un cadou una din copii sau partenerului pentru un eveniment special din viaţa lor. Pe de altă parte, se anunţă tensiuni în viaţa de cuplu, fie din cauza banilor, fie din pricina unor chestiuni de natură sentimentală.

HOROSCOP 25 octombrie - Balanţă

Se anunţă o zi destul de dificilă pentru tine în planul vieţii de familie. Nu eşti într-o dispoziţie prea bună sau stai cam prost cu energia, iar din cauza aceasta nu mai ai răbdare cu cei dragi. Iar dacă ai programată pe azi o masă cu cei dragi, se poate ajunge foarte uşor la tensiuni dacă nu reuşeşti să treci peste diferenţele de viziune între tine şi ei. Încearcă totuşi să nu te manifeşti tensionat.

HOROSCOP 25 octombrie - Scorpion

Te-ai putea simţi presat(ă) de unele conjuncturi astăzi să încuviinţezi asupra unor planuri de weekend care îţi depăşesc destul de mult bugetul. Încearcă să nu îţi întreci limitele, mai ales dacă ai băgat mâna destul de adânc în buzunar în zilele anterioare. Este de înţeles dacă vrei să participi cu prietenii la unele activităţi, dar în unele situaţii, există alte lucruri asupra cărora este important să te concentrezi. Vor înţelege care este situaţia, cu siguranţă.

HOROSCOP 25 octombrie - Săgetător

Dacă lucrezi astăzi, s-ar putea naşte unele tensiuni în raport cu superiorii. S-ar putea ca nici acasă lucrurile să nu stea mai bine. Dintr-un motiv sau altul, ai putea ajunge în situaţia de a-ţi arunca unele replici acide cu partenerul de viaţă, enervat(ă) poate şi de anumite lucruri de la serviciu. Indicat ar fi totuşi să nu amesteci cele două domenii de viaţă, să închizi ferm uşa după tine după ce pleci de la birou.

HOROSCOP 25 octombrie - Capricorn

Nici tu nu te numeri printre nativii(ele) care au o dispoziţie prea bună azi. Poate este din cauza oboselii pe care ai acumulat-o în această săptămână sau poate acest lucru are legătură şi cu unişte supărări care ţi-au fost pricinuite în plan sentimental sau la serviciu. În orice caz, este clar că ai nevoie să te decuplezi, să încerci să scapi de energia negativă. Înconjoară-te de oameni pozitivi şi fă-ţi timp şi pentru tine azi.

HOROSCOP 25 octombrie - Vărsător

S-ar putea ca astăzi să te deranjeze ceva foarte mult la modul în care evoluează lucrurile într-o prietenie sau chiar în relaţia de cuplu. Poate că ţi-ai făcut anumite aşteptări, iar cu fiecare ocazie, eşti dezamăgit(ă) să vezi că ai setat standardele prea sus, că voiai mai mult decât ţi se oferă. Nu rezolvi însă nimic dacă nu vorbeşti despre ceea ce simţi în astfel de circumstanţe. Altfel, lucrurile nu se vor îmbunătăţi din senin.

HOROSCOP 25 octombrie - Peşti

Şi tu s-ar putea să te numeri printre cei(le) cărora li se impută că nu se implică suficient în planul vieţii de familie. Poate că te frămânţi prea puternic în legătură cu unele lucruri care ţin de serviciu sau chiar ajungi şi astăzi să dai o fugă pe la birou ori să munceşti de acasă. În orice caz, va trebui să iei o decizie pe viitor ca astfel de situaţia să nu devină o obişnuinţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici