HOROSCOP 3 ianuarie. Astrele scot azi aceste zodii din zona de confort. Schimbarea le va face bine

  • Luna intră azi în Fecioară, de unde trasează un trigon armonios lui Uranus retrograd din Taur.
  • Vine azi rândul zodiilor de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) să se simtă susţinute de astre.
  • Acest aspect le va aduce tot felul de surprize, care mai de care mai plăcute.
10518 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 3 ianuarie. Astrele scot azi aceste zodii din zona de confort. Schimbarea le va face bine

HOROSCOP 3 ianuarie - Berbec

Se anunţă azi o duminică grozavă pentru nativii(ele) acestui semn care lucrează conform programului şi/ sau care desfăşoară activităţi extraprofesionale azi pentru a-şi rotunji bugetul. Astrele susţin orice demers pe aceste planuri şi le conferă energia de care au nevoie pentru a da dovadă de o productivitate foarte ridicată. Iar dacă eşti încă în concediu sau nu munceşti în weekend şi te-ai cam plicitisit, îndeletniceşte-te cu câte ceva prin casă. Vei avea parte de spor.

HOROSCOP 3 ianuarie - Taur  

Te numeri astăzi printre nativii(ele) care se bucură de o stare de spirit perfectă. S-ar putea ca partenerul de viaţă şi/ sau copiii să fi contribuit la dispoziţia ta ori este pur şi simplu efectul concediului ori al weekend-ului, care îţi dau posibilitatea să te refaci după sărbători şi să îţi recapeţi tonusul bun. În orice caz, îţi prinde bine azi să petreci timp fix aşa cum îţi doreşti, să laşi orice responsabilitate pe mâine.

HOROSCOP 3 ianuarie - Gemeni

Începi să te resimţi după sărbători şi Revelion şi ai cam avea nevoie de spaţiu astăzi. Nu se poate spune că stai rău cu dispoziţia, dar simţi că ar fi mai bine să eviţi astăzi orice angajament care-ţi iroseşte şi ultima fărâmă de energie din baterii. Fie că alegi să petreci timp cu familia, să lecturezi o carte interesantă ori să te uiţi la un serial, cert este că ţi-ar prinde bine să te destinzi.

HOROSCOP 3 ianuarie - Rac

Eşti entuziast(ă) azi cu privire la modul în care evoluează unele planuri de viitor şi/ sau relaţii de la care ai mari aşteptări pentru lunile care urmează şi pe termen lung deopotrivă. Primeşti veşti bune de la prieteni cu privire la unele proiecte comune şi aştepţi cu nerăbdare să vină săptămâna viitoare pentru a implementa nişte strategii de mare perspectivă. Îţi face bine, în circumstanţe ca acestea, să te arăţi receptiv(ă) la feedback din exterior.

HOROSCOP 3 ianuarie - Leu 

Şi tu te afli printre nativii(ele) care reuşesc să facă bani şi în weekend. Indiferent dacă este vorba de un bonus de pe urma orelor suplimentare prestate la serviciu ori de activităţi pe care le derulezi în afara programului de la locul de muncă, este clar că nu-ţi cad rău nişte bani în plus în buzunar, mai ales acum după sărbători. Până la urmă, tot timpul liber sacrificat se va converti în ceva cu folos.

HOROSCOP 3 ianuarie - Fecioară  

Eşti într-o formă de invidiat astăzi, iar astrele îţi fac o poftă teribilă să ieşi din casă. Dacă stai undeva lângă munte, indiferent dacă practici sau nu un sport de iarnă, ar fi şi păcat să nu faci o drumeţie, să te dai cu skiurile sau cu sania, să te bucuri de aerul curat şi să schimbi peisajul. Ai nevoie de astfel de ieşiri pentru a te întoarce acasă şi la serviciu cu forţe proaspete.

HOROSCOP 3 ianuarie - Balanţă

Te afli într-o stare relativ bună de spirit astăzi, dar parcă nu ai tocmai forma cea mai bună să ieşi, să te expui unor medii care te-ar putea obosi exagerat. Dacă nu ai angajamente pe care trebuie să le respecţi azi, poate ar fi o idee mai bună să stai mai mult pe acasă, să îţi oferi timpul de care ai nevoie pentru a-ţi umple bateriile pentru săptămâna viitoare. Ai nevoie de timp de respiro.

HOROSCOP 3 ianuarie - Scorpion  

Se întrevede o zi numai bună să stai la taclale cu partenerul de viaţă despre planurile voastre de viitor. La fel de favorizate sunt şi discuţiile cu prietenii despre proiectele voastre comune sau despre ideile pe care vreţi să le implementaţi în decursul lunilor care urmează. S-ar putea ca un brainstorming ca cel pe care îl faceţi azi să conducă la nişte viziuni numai bune de explorat mai încolo. Acceptă însă şi critici, dacă vin.

HOROSCOP 3 ianuarie - Săgetător

Se arată o zi perfectă pentru nativii(ele) acestui semn, dar mai ales pentru cei(le) care lucrează azi. Cu toate că este duminică şi nu este tocmai scenariul ideal pentru azi să mergi la serviciu ori să faci treabă de acasă, măcar te poţi consola cu faptul că fluturaşul de salariu va arăta o cifră mai îmbucurătoare la mijlocul acestei luni. Pe de altă parte, nu ar strica să îţi faci nişte planuri diseară cu apropiaţii.

HOROSCOP 3 ianuarie - Capricorn  

Te numeri printre nativii(ele) care au nevoie astăzi să schimbe peisajul, să se bucure de beneficiile naturii. S-ar putea să îţi fie greu să te urneşti de acasă, dar vei vedea că, odată ajunsă la destinaţie - la munte, în parc -, te vei simţi mult mai bine şi vei începe săptămâna cu un alt suflu. Indiferent dacă practici sporturi de iarnă sau nu, este foarte bine să te mişti puţin să îţi pui sângele în mişcare.

HOROSCOP 3 ianuarie - Vărsător  

Momentele petrecute azi cu familia vor fi din cele mai plăcute. Cu toate că ar putea apărea unele momente răzleţe de tensiune, nu le acorda mai multă importanţă decât au şi merită de fapt. În caz contrar, s-ar putea să se creeze probleme şi mai mari, care au nevoie de intervenţii ferme şi imediate din partea ta. Mai bine încearcă să eviţi subiectele de discuţie care riscă să conducă la replici în contradictoriu cu apropiaţii.

HOROSCOP 3 ianuarie - Peşti

Comunicarea - sau mai bine zis, felul în care te exprimi - este cel mai mare atuu al tău de astăzi. Reuşeşti să obţii tot ceea ce îţi doreşti de pe urma felului în care te exprimi, iar asta îţi dă un avantaj în discuţiile mai complicate cu partenerul de viaţă, care implică să laşi de la tine, să îţi modelezi discursul, să intervii cu puncte de vedere atunci când este cazul şi se pretează acest lucru.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici