HOROSCOP 30 septembrie. Planurile a patru zodii sunt dejucate azi de astre. Doar una se adaptează circumstanţelor

Miercurea aceasta se formează două aspecte. Este vorba despre cel tensionat de careu al lui Marte retrograd din Berbec cu Saturn din Capricorn, care pune zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) în situaţii dificile. Racii şi celelalte zodii de Apă (Scorpion, Peşti) au parte însă de o dup-amiază în care astrele le surâd prin conjuncţia Lunii cu Neptun din Peşti.

9767 afişări
Imaginea articolului HOROSCOP 30 septembrie. Planurile a patru zodii sunt dejucate azi de astre. Doar una se adaptează circumstanţelor

Profimedia

HOROSCOP 30 septembrie - Berbec

În prima parte a acestei zile, se întrevăd momente tensionate în raport cu superiorii, iar lucrurile nu vor evolua prea bine pentru tine în carieră dacă le dai curs. Încearcă să te foloseşti de resursele tale de diplomaţie şi tact pentru a gestiona mai uşor situaţiile dificile. În a doua parte a zilei, conjuncţia Lunii cu Neptun te va ajuta să te linişteşti, să priveşti lucrurile cu mai puţină îndârjire decât de dimineaţă. Pe de altă parte, s-ar putea să te simţi şi puţin vinovat(ă) dacă ai exagerat cu reacţiile la un moment dat. Încearcă să schimbi ceva pe viitor.

HOROSCOP 30 septembrie - Taur

În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea să nu fii într-o dispoziţie prea bună. Este greu de spus dacă te nemulţumeşte ceva punctul sau este mai degrabă un cumul de nemulţumiri şi temeri care te-au adus în acest punct. Oricare ar fi cauza, este clar că starea ta de spirit lasă de dorit. Lucrurile s-ar putea schimba în bine de la prânz încolo, când conjuncţia Lunii cu Neptun te încurajează să vorbeşti cu prietenii despre ceea ce simţi. Sau dacă nu, încearcă să priveşti spre viitor şi să vezi că, la un moment dat, toate aceste lucruri vor trece.

HOROSCOP 30 septembrie - Gemeni

În prima parte a acestei zile, s-ar putea să experimentezi nişte temeri sau dezamăgiri în legătură cu modul în care evoluează un proiect, un plan de viitor, o relaţie de prietenie sau de la mună ori viaţa de cuplu. În cazul în care te numeri printre nativii(ele) pentru care munca este obiectul acestor sentimente, s-ar putea ca dup-amiaza aceste zile să aducă veşti bune. Se întrevăd oportunităţi de a ieşi în faţă, de a te promova pe tine şi lucrurile de care ai demonstrat că eşti capabil(ă) la nivel profesional. Nu le rata pentru că vor atrage alte noi oportunităţi.

HOROSCOP 30 septembrie -  Rac

În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea evidenţia nişte dezechilibre la nivelul relaţiei cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care desfăşori activităţi profesionale. Acestea s-ar putea datora raportului de forţe cu probleme din aceste relaţii, deci încearcă să evaluezi dacă se întrec limite, iar dacă-i cazul, trasează-le din nou. În acest sens, te va ajuta conjuncţia Lunii cu Neptun, care te va ajuta să te priveşti pe tine cu mai multă indulgenţă, dar şi pe cei din jur. Arareori lucrurile sunt în alb şi negru; mai există şi nuanţe de gri care necesită să le înţelegi.

HOROSCOP 30 septembrie - Leu

În prima parte a acestei zile, s-ar putea să ai parte de o zi mai dificilă la locul de muncă. Poate primeşti mai multe sarcini decât de obicei ori nivelul lor de complexitate se află la limita experienţei pe care o ai în actuala companie sau în domeniul tău de activitate. Aşa se face că nu ai parte de o dimineaţă prea grozavă, dar lucrurile se vor schimba în bine de dup-amiază încolo. Conjuncţia Lunii cu Neptun te va ajuta să îţi aduni forţele şi să găseşti resurse interioare nebănuite de a face faţă unor asemenea situaţii cu adevărat stresante.

HOROSCOP 30 septembrie - Fecioară

În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea să apară motive de tensiune între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau copii. Poate nu mai există acelaşi nivel de încredere între tine şi ei ori unele comportamente nu au fost discutate la timp şi au luat-o într-o direcţie care îţi face rău şi te supără ori de câte ori ies la suprafaţă. S-ar putea ca situaţia să se schimbe în bine din a doua jumătate a zile încolo, când conjuncţia Lunii cu Neptun te încurajează să ştergi cu buretele momentele neplăcute şi să încerci să vezi partea bună a lucrurilor.

HOROSCOP 30 septembrie - Balanţă

În prima parte a acestei zile, s-ar putea să apară chestiuni casnice, domestice sau locative care te riscă să te aducă la certuri cu familia şi/ sau partenerul. Viziunile voastre nu sunt compatibile, iar până se ajunge la o viziune comună, vă veţi adresa unele replici destul de tăioase. Conjuncţia Lunii cu Neptun din a doua parte a zilei încearcă să îţi transmită faptul că ai tendinţa de a internaliza toată această tensiune, ceea ce poate conduce la o somatizare a lor, adică la situaţia în care dezvolţi probleme de sănătate din cauza stresului pe care îl experimentezi zilele acestea.

HOROSCOP 30 septembrie - Scorpion

În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea să apară discuţii în contradictoriu între tine şi colegii de muncă, pe diverse teme care ţin de serviciu. Acestea se pot datora diferenţelor de mentalitate sau viziune între tine sau ei ori din cauza unor motive care ţin mai degrabă de mijloace alternative de comunicare pe care le utilizezi, asta în cazul în care lucrezi de acasă de exemplu. Spre seară însă, te mai linişteşti, iar starea ta de spirit se îmbunătăţeşte, graţie conjuncţiei Lunii cu Neptun care creează un cadru ideal pentru a petrece momente de calitate cu partenerul şi copiii.

HOROSCOP 30 septembrie - Săgetător

În prima parte a zilei, s-ar putea să te confrunţi cu tentaţii de tot felul, deci ai grijă să nu te întinzi mai mult decât te ţine plapuma. E drept că unii(ele) din nativii(ele) semnului s-ar putea afla în situaţia de a cumpăra un cadou partenerului de viaţă şi/ sau copiilor, dar nu este nevoie neapărat să fie ceva scump pentru a le transmite că ţii la ei. În a doua parte a acestei zile, conjuncţia Lunii îţi arată ce contează cu adevărat, mai exact timpul de calitate pe care îl petreci în compania celor la care ţii foarte mult.

HOROSCOP 30 septembrie - Capricorn

În cazul tău, prima parte a acestei zile ar putea aduce tensiuni cu familia, dar mai ales cu rudele cu care nu ai convingeri în comun sau de care te despart ani buni. Încearcă să nu te concentrezi pe aceste diferenţe, ci pe ceea ce vă aduce mai aproape. Această atmosferă încărcată se va mai disipa începând cu dup-amiaza acestei zile, când conjuncţia Lunii cu Neptun vă ajută să fiţi mai înţelegători unii cu ceilalţi. Energia sa te ajută să apreciezi mai mult momentele de armonie în raport cu ei decât inutilitatea unor vorbe sau gesturi făcute în vâltoarea momentului.

HOROSCOP 30 septembrie - Vărsător

În ceea ce te priveşte, prima jumătate a acestei zile poate fi una în care eşti ţinta unor surprize neplăcute. De exemplu, s-ar putea să primeşti unele veşti proaste faţă în faţă, printr-un e-mail, la telefon sau prin intermediul unui mesaj. Ori se vehiculează în jurul tău bârfe despre tine şi/ sau despre cineva apropiat. În orice caz, nu te alarma până când nu faci nişte cercetări pe cont propriu să vezi ce şi cum. În a doua jumătate a zilei, conjuncţia Lunii cu Neptun poate aduce nişte oportunităţi financiare, care îţi direcţionează atenţia şi eforturile într-o direcţie mai bună.

HOROSCOP 30 septembrie - Peşti

Prima parte a zilei este una în care nu sunt recomandate investiţiile: nici dacă le faci în proiecte în care eşti implicat(ă) sau pe care chiar tu le coordonezi. De asemenea, nu este un moment potrivit în care să soliciţi sau să acorzi împrumuturi, mai ales celor mai apropiaţi dintre prieteni, cu care poţi ajunge să te cerţi dacă nu se respectă termenele de restituire, de exemplu. Iar dacă aştepţi o finanţare de la o instituţie sau o persoană, s-ar putea ca ea să întârzie. Dar cu toate acestea, dup-amiaza te va surprinde relativ binedispus(ă) graţie conjuncţiei Lunii cu Neptun.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici