HOROSCOP Marţi, 21 iunie. Soarele ajunge în Rac. Zodiile, mai conştiente de dorinţele şi nevoile lor

Soarele ajunge azi în semnul Racului, unde rămâne până pe 22 iulie, când intră în Leu. Acest ingres, care marchează din punct de vedere astronomic şi solstiţiul de vară, este un prilej bun pentru ca zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) să se conecteze mai bine la ceilalţi şi la dorinţele ori nevoile lor.

24788 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Marţi, 21 iunie. Soarele ajunge în Rac. Zodiile, mai conştiente de dorinţele şi nevoile lor

HOROSCOP Marţi, 21 iunie. Soarele ajunge în Rac. Zodiile, mai conştiente de dorinţele şi nevoile lor

HOROSCOP 21 IUNIE - Berbec

Soarele începe să se mişte de azi încolo prin casa familiei din horoscopul tău general, semn că sectorul vieţii domestice devine un important centru de interes pentru tine în săptămânile care urmează. Apar evenimente mai mult sau mai puţin plăcute care îţi atrag atenţia asupra acestui domeniu, care te fac să investeşti mai mult timp în viaţa de familie şi în gospodărie. De asemenea, tranzitul acestei planete prin această casă concide cu o perioadă în care anumiţi(te) nativi(e) ai(le) semnului se vor ocupa de chestiuni locative, de treburi care ţin de achiziţionarea sau vânzarea unui spaţiu de locuit sau teren.

HOROSCOP  21 IUNIE - Taur

Soarele poposeşte astăzi în casa comunicării din horoscopul tău solar, ceea ce îţi poate potenţa abilităţile de a interacţiona cu cei din jurul tău. Ştii instinctiv când să asculţi şi ce ton să adopţi pentru a te face auzit(ă) în adevăratul sens al cuvântului. De asemenea, s-ar putea să observi că îţi este mai uşor decât de obicei să dezvolţi relaţii cu cei de lângă tine. Pe de altă parte, însă, acest tranzit nu te scuteşte de tracul ocazional, de momente în care experimentezi emoţii în preajma anumitor persoane. Pentru unele contexte de comunicare, trebuie să te pregăteşti cum trebuie.

HOROSCOP 21 IUNIE - Gemeni

Soarele îşi face intrarea azi în casa banilor din astrograma ta generală, semn că sectorul financiar este o preocupare importantă pentru tine în săptămânile care urmează. Eşti mai atent(ă) decât de obicei la oportunităţile de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a unor investiţii decât în mod normal. S-ar putea spune chiar că le miroşi de la distanţă, că îţi dai seama instinctiv când ajung prin preajma ta. De asemenea, s-ar putea să îţi fie mai uşor să pui câte ceva de-o parte, să îţi rotujeşti bugetul pentru concediul care se apropie. Ştii exact când/ cum să strângi cureaua.

HOROSCOP 21 IUNIE - Rac

Soarele ajunge astăzi în semnul naşterii tale, ceea ce marchează debutul sezonului tău aniversar. Acest tranzit mai marchează şi un An Nou în plan personal, un moment propice din an în care să îţi actualizezi rezoluţiile până la aniversarea ta următoare, în care să tragi linie şi să vezi ceea ce ai reuşit să realizezi din ce ţi-ai propus să faci de la ultima aniversare şi până acum. De asemenea, sunt favorizate schimbările de look şi de atitudine faţă de ceilalţi, care s-ar putea să îţi ofere mai multă încredere în forţele proprii şi în ce poţi realiza pe viitor.

HOROSCOP 21 IUNIE - Leu

Soarele începe să se mişte azi prin casa subconştientului din astrograma ta solară, semn că eşti mai preocupat(ă) de bunăstarea ta emoţională în săptămânile următoare. Un astfel de tranzit este propice nativilor(elor) care intenţionează să scape de unele ataşamente toxice din vieţile lor, fie că este vorba de amintiri care nu le creează plăcere, de ptersoane care le trag în jos ori de obiceiuri care nu le permit să evolueze. Orice asemenea despărţire nu este uşoară, dar odată ce reuşeşti să o faci, deschizi calea către un nou început, către noi oportunităţi de a te apropia de adevăratul tău potenţial.

HOROSCOP 21 IUNIE - Fecioară

Soarele poposeşte astăzi în casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale din horoscopul tău general, indiciu cum că prietenii şi proiectele constituie o prioritate pentru tine în perioada care urmează. Te preocupă consolidarea zilei de mâine, astfel că investeşti mult timp şi energie în iniţiativele tale sau în cele în care eşti implicat(ă), fie că sunt încă în stadiul de proiect sau au fost implementate acum ceva vreme. Lângă tine ai oameni cu care împărtăşeşti idealuri şi viziuni, care te inspiră, iar prin intermediul lor şi al proiectelor tale, cunşti şi alte persoane care te fac să fii optimist(ă).

HOROSCOP 21 IUNIE - Balanţă

Soarele ajunge astăzi în casa carierei din horoscopul tău solar, astfel că ascensiunea ta profesională devine foarte importantă pentru tine în săptămânile care urmează. Ce-i drept, apar şi tot felul de oportunităţi de a ieşi în evidenţă la locul de muncă, de a lega relaţii mai strânse cu cel puţin unul dintre superiori. Aşadar, dacă îţi joci cărţile bine, s-ar putea să te alegi cu unele beneficii la finalul acestui tranzit sau chiar cu o promovare, dacă munceşti de ceva mai multă vreme pentru a ajunge pe o treaptă superioară în ierarhia profesională. Aşadar, trebuie să fii consecvent(ă) şi profesionist(ă).

HOROSCOP 21 IUNIE - Scorpion

Soarele începe să se mişte azi prin casa filozofiei de viaţă, a studiilor, călătoriilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. Aşadar, se anunţă o perioadă propice susţinerii de examene sau restanţe, de a pleca în deplasări sau concedii la o distanţă considerabilă de casă, dar şi pentru a te ocupa de probleme birocratice complexe, care trenează de multă vreme. De asemenea, tragi în aceste săptămâni unele concluzii preţioase în legătură cu unele evenimente recente, iar pe baza lor te alegi cu unele lecţii de viaţă importante, care te vor ajuta să eviţi anumite situaţii care ţi-au dăunat întrucâtva în trecut.

HOROSCOP 21 IUNIE - Săgetător

Soarele poposeşte astăzi în casa relaţiilor şi a banilor din astrograma ta generală, semn că sunt importante pentru tine în această perioadă colaborările cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi care implică finanţe comune. Multe din discuţiile voastre din săptămânile care urmează vizează modul în care veţi investi o anumită sumă de bani adunată sau câştigată împreună, astfel că trebuie să ai grijă cum gestionezi raportul de forţe între tine şi cei din jur. Nu îţi va fi uşor şi stresul s-ar putea să atingă cote maxime, dar totul va fi foarte bine până la urmă.

HOROSCOP 21 IUNIE - Capricorn

Soarele ajunge azi în casa parteneriatelor din astrograma ta solară, motiv pentru care te preocupă mai mult decât de obicei relaţia cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi. Lucrurile merg bine între voi în această perioadă şi pentru că practici involuntar ascultarea activă, că nu laşi lucrurile să evolueze la voia întâmplării între tine şi ei. Aşadar, s-ar putea să vezi o mulţime de progrese la locul de muncă şi/ sau acasă în raport cu persoanele alături de care lucrezi sau convieţuieşti. De asemenea, gestionezi mai bine momentele de tensiune, care nu ajung să escaladeze necontrolat.

HOROSCOP 21 IUNIE - Vărsător

Soarele progresează astăzi în casa muncii şi a sănătăţii din horoscopul tău general, indiciu cum că eşti preocupat(ă) în săptămânile care urmează de sectorul profesional, dar şi de bunăstarea ta fizică. Aşadar, se anunţă o perioadă perfectă în care să experimentezi cu noi tehnici de muncă, în care să renunţi la obiceiuri alimentare şi/ sau de stil de viaţă nesănătoase. În caz contrar, există riscul să nu faci progresele pe care ţi le doreşti la serviciu sau să întreţii unele rutine care nu sunt sănătoase, care îţi pot afecta pe termen lung randamentul şi nivelul de energie pe care-l ai.

HOROSCOP 21 IUNIE - Peşti

Soarele poposeşte azi în casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău solar, semn că partenerul de viaţă şi/ sau cei mici consituie o prioritate pentru tine. Fie că vrei, fie că nu, anumite evenimente mai mult sau mai puţin plăcute te aduc aproape de ei şi creează cadrul necesar de a petrece mai mult timp de calitate unul cu celălalt. În cazul în care tu şi partenerul vreţi să vă măriţi familia, este o perioadă propice în care să lucraţi la acest aspect. Dacă eşti single, apar mai multe oportunităţi de flirt şi s-ar putea să cunoşti pe cineva.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici