5 lucruri perfect normale în România, dar neobișnuite în Italia. Și invers

„Punga cu pungi” ar părea un punct bun de plecare pentru o asemenea comparație. Aproape fiecare familie din România are într-un sertar sau într-un dulap o pungă mai mare, în care păstrează alte pungi. Obiceiul nu este însă exclusiv românesc. Și în Italia există sertare și recipiente pline cu sacchetti refolosibili. Diferențele adevărate se văd în alte locuri: la intrarea în casă, la bar, în restaurant, în baie și chiar în calendar.

1. În România îți scoți pantofii. În Italia, musafirul poate rămâne încălțat

În numeroase locuințe din România, primul gest făcut după intrarea în casă este descălțarea. Musafirului îi pot fi oferite papuci, iar traversarea covorului cu pantofii purtați pe stradă poate fi considerată neglijentă sau chiar lipsită de respect.

În Italia, regula nu este la fel de răspândită. În multe familii, membrii casei își schimbă încălțămintea pentru confort, dar musafirilor nu li se cere automat să se descalțe. La o vizită, la o cină sau la o întâlnire mai formală, invitații pot rămâne încălțați.

Pentru un român, acest lucru poate părea neigienic. Pentru un italian, să rămână în șosete în fața unor persoane pe care nu le cunoaște bine poate părea prea intim sau nepotrivit pentru împrejurare. Regula sigură în ambele țări este simplă: observi ce face gazda sau întrebi.

2. Românii stau la cafea. Italienii pot bea un espresso în picioare

În România, „ieșim la o cafea” înseamnă rareori doar consumarea băuturii. Este o invitație la conversație, iar cafeaua poate dura o oră sau chiar mai mult. Clientul se așază la masă și se așteaptă, de regulă, ca prețul băuturii să nu depindă de locul în care o consumă.

În Italia, mai ales în orașele mari, cafeaua de dimineață poate fi un ritual foarte scurt. Clientul intră într-un bar, comandă un caffè – adică un espresso – îl bea în picioare, la tejghea, și pleacă după câteva minute.

Același espresso poate avea două prețuri: unul al banco, dacă este băut la tejghea, și altul al tavolo, dacă este servit la masă. Diferența trebuie să fie indicată în lista de prețuri. În zonele turistice sau în piețele celebre, serviciul la masă poate costa considerabil mai mult.

Există și diferențe la micul dejun. În România sunt obișnuite ouăle, brânzeturile, mezelurile sau sandvișurile. Micul dejun italian tradițional este adesea mai simplu și mai dulce: cafea ori cappuccino, alături de un cornetto sau o brioche. Regula nu este universală: în Liguria, de exemplu, focaccia poate fi consumată dimineața chiar alături de cappuccino.

3. În România alegi bacșișul. În Italia poți găsi „coperto” direct pe nota de plată

Un român aflat pentru prima dată într-un restaurant italian poate descoperi pe nota de plată cuvântul coperto. Nu este un produs comandat și nici, în sens strict, un bacșiș, ci o taxă aplicată pentru fiecare persoană așezată la masă. Aceasta este asociată în mod tradițional cu pâinea, tacâmurile, vesela și pregătirea mesei.

Valoarea trebuie să fie indicată în meniu sau în lista de prețuri. Practica diferă regional și nu este folosită de toate restaurantele. În Lazio, de exemplu, perceperea taxei coperto este interzisă prin legislația regională, deși pot exista alte costuri de serviciu, dacă sunt afișate transparent.

În România, o taxă fixă pentru simplul fapt că te-ai așezat la masă este neobișnuită. În schimb, bacșișul este prezentat separat. Legislația românească prevede ca restaurantele și barurile să ofere clientului posibilitatea de a alege un bacșiș între 0% și 15%, suma fiind evidențiată pe bonul fiscal. Bacșișul rămâne voluntar.

Nici în Italia coperto nu trebuie confundat automat cu recompensa oferită chelnerului. Cele două au funcții diferite, chiar dacă prezența taxei pe notă îi determină pe unii clienți să lase un bacșiș mai mic sau să nu mai lase deloc.

4. Bideul este opțional în România, dar obligatoriu în locuințele italiene

Pentru mulți români, bideul este un obiect întâlnit mai ales în hoteluri sau în băile foarte spațioase. În apartamentele obișnuite, el poate lipsi fără ca acest lucru să surprindă pe cineva.

În Italia, situația este diferită. Un decret sanitar din 5 iulie 1975 prevede că cel puțin o baie din fiecare locuință trebuie să fie echipată cu vas de toaletă, bideu, cadă sau duș și chiuvetă.

De aceea, prezența bideului în locuințele și hotelurile italiene nu reprezintă un capriciu al proprietarului, ci rezultatul unei norme de construire și al unui obicei de igienă profund înrădăcinat. Pentru un italian, o baie fără bideu poate părea incompletă. Pentru un român, obiectul poate ocupa un spațiu care ar putea fi folosit pentru o mașină de spălat sau pentru un dulap.

5. România are Mărțișorul. Italia își oprește ritmul de Ferragosto

Pe 1 martie, în România, tarabele, florăriile, școlile și birourile se umplu de șnururi albe și roșii. Oferirea Mărțișorului este un gest atât de familiar, încât explicațiile par inutile. Practicile culturale asociate zilei de 1 martie au fost înscrise de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial al umanității, într-un dosar comun al României, Bulgariei, Republicii Moldova și Macedoniei de Nord.

În Italia, Mărțișorul nu face parte din tradiția națională. Un italian care primește pentru prima dată un șnur alb-roșu va avea nevoie, cel mai probabil, de explicația simbolului.

În sens invers, românii pot subestima importanța zilei de 15 august în Italia. Ferragosto, care coincide în calendarul catolic cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este una dintre datele centrale ale verii italiene. Mulți italieni pleacă la mare, la munte sau se reunesc cu familia, iar birourile și numeroase afaceri se închid.

Ferragosto își are originea în sărbătorile instituite în epoca împăratului Augustus, peste care s-a suprapus ulterior semnificația religioasă. Pentru un român, 15 august este o sărbătoare religioasă importantă și ziua onomastică a multor persoane. În Italia, data poate influența programul unei întregi vacanțe, circulația, rezervările și funcționarea orașelor.

Asemănările pot ascunde diferențele

România și Italia sunt două țări europene cu limbi latine, tradiții familiale puternice și o relație importantă cu mâncarea și ospitalitatea. Tocmai aceste asemănări pot crea impresia că viața cotidiană funcționează după aceleași reguli.

În realitate, diferențele apar în gesturi aparent neînsemnate: dacă îți scoți sau nu pantofii, dacă bei cafeaua în picioare, ce înseamnă o taxă de pe nota de plată ori ce obiecte trebuie să existe într-o baie. Niciunul dintre aceste obiceiuri nu este „mai corect”. Fiecare a devenit firesc în propriul context cultural.

Știați că? Cuvântul Ferragosto provine din expresia latină Feriae Augusti, „odihna lui Augustus”. Sărbătoarea a fost instituită în anul 18 î.Hr., în timpul împăratului roman Octavian Augustus, și a devenit în timp una dintre cele mai importante zile ale verii italiene.

Poate te interesează și: Românii care au construit afaceri și cariere de milioane în Italia. Imperiul din energie, succesul lui Cristi Chivu și ascensiunea pornită de pe șantier