Orașul Bolsena este așezat pe malul lacului cu același nume, unul dintre cele mai importante obiective naturale din regiunea Lazio. Localitatea a atras atenția inclusiv peste hotare, fiind inclusă în 2023 de revista americană Forbes într-un clasament al celor mai frumoase 10 orașe mici din Europa, potrivit Turisti per caso.
Bolsena este cunoscut și drept „orașul hortensiilor”, datorită numărului mare de soiuri care pot fi admirate în grădinile și spațiile verzi ale localității.
Pe lângă frumusețea naturală, orașul este apreciat pentru produsele locale. Uleiul de măsline, vinul, carnea, brânzeturile și peștele din lac se numără printre produsele care fac parte din gastronomia zonei.
Unul dintre cele mai importante obiective din Bolsena este Bazilica Santa Cristina, legată de tradiția Miracolului Euharistic de la Bolsena, despre care se spune că ar fi avut loc în anul 1263.
Potrivit tradiției religioase, un preot celebra Sfânta Liturghie în apropierea mormântului Sfintei Cristina atunci când ostia consacrată ar fi început să sângereze. Sângele ar fi ajuns pe pietrele podelei. O piatră asociată acestui episod este păstrată în interiorul bazilicii, iar locul a devenit de-a lungul timpului un important punct de pelerinaj.
Sub Bazilica „Santa Cristina” se află catacombele care poartă numele sfintei. Acestea oferă o perspectivă asupra istoriei creștine a zonei și asupra cultului dedicat Sfintei Cristina.
Catacombele pot fi vizitate de turiști, însă accesul se face cu rezervare, motiv pentru care cei care ajung în Bolsena sunt sfătuiți să verifice din timp programul și condițiile de vizitare.
O plimbare prin centrul orașului îi conduce pe turiști spre Piața Matteotti, după parcurgerea Corso della Repubblica, o zonă pietonală unde se găsesc magazine și restaurante.
În piață se află Biserica San Francesco, construită în secolul al XIII-lea și remarcată prin fațada sa gotică. Traseul poate continua spre zona fortificată a orașului, prin Porta di San Francesco.
În partea superioară a orașului se află Rocca Monaldeschi, una dintre cele mai importante construcții istorice din Bolsena. Fortăreața domină localitatea și oferă priveliști spectaculoase asupra lacului. Zona din jurul castelului păstrează atmosfera unui vechi oraș medieval, cu străzi înguste și clădiri istorice.
În interiorul fortăreței poate fi vizitat muzeul local, unde turiștii pot afla mai multe despre istoria zonei și pot vedea colecțiile expuse.
Un alt obiectiv cunoscut este Fântâna Sfântului Rocco, în jurul căreia s-a format o tradiție locală. Potrivit acesteia, apa fântânii ar avea proprietăți miraculoase. În fiecare an, pe 16 august, aici este celebrată o liturghie, în cadrul căreia are loc și binecuvântarea apei.
În aceeași piață se află Palazzo Caposavi, o clădire istorică ridicată în anul 1561.
Dincolo de monumentele istorice, principalul punct de atracție rămâne Lacul Bolsena. Este de origine vulcanică și oferă posibilitatea practicării mai multor activități în aer liber. Turiștii se pot plimba de-a lungul țărmului, pot închiria bărci sau pot practica navigație, canotaj și pescuit.
De asemenea, zona este apreciată și pentru posibilitățile de relaxare pe plajele aflate de-a lungul lacului. Din Bolsena pot fi organizate excursii cu barca spre Insula Martana și Insula Bisentina.
Orașul se află la aproximativ 130 de kilometri de Roma, iar călătoria cu mașina durează, în condiții normale de trafic, aproximativ două ore.