În urmă cu sute de ani, malul lacului era folosit de pescari și navigatori care se deplasau pe Garda. Vânturile puteau, însă, schimba rapid condițiile de navigație, iar cei aflați pe apă erau uneori nevoiți să se adăpostească la Pra dela Fam.
Așteptarea putea dura zile întregi. Cei care rămâneau blocați nu aveau întotdeauna suficiente provizii, iar uneori rămâneau fără mâncare. Asfel, locul a fost numit Pra dela Fam, „Pajiștea Foamei”, o denumire care păstrează memoria acelor vremuri, relatează Limonaia Prà de la Fam.
În prezent, locul are o cu totul altă imagine. Pra dela Fam, din satul Tignale, este cunoscută pentru grădina sa de citrice în care, timp de secole, au fost cultivate lămâi.
Lămâii sunt originari din China și India și au ajuns în Europa prin intermediul arabilor. În zona lacului Garda, cultivarea lor s-a răspândit începând din Evul Mediu. Potrivit tradiției locale, călugării franciscani din Gargnano au adus plantele de pe Riviera Ligurică în secolul al XIII-lea.
Clima blândă a lacului, stâncile care păstrează căldura și munții care protejează zona de vânturile reci au creat condiții favorabile pentru cultivarea citricelor.
Pentru protejarea pomilor în timpul iernii au fost construite structuri speciale, care permiteau cultivarea citricelor direct în pământ.
Timp de sute de ani, lămâile cultivate în această zonă au fost exportate în Germania și Rusia.
Comerțul cu citrice a schimbat economia comunităților de pe malul lacului. Pescarii, agricultorii și crescătorii de animale s-au orientat și către cultivarea lămâilor. Un singur pom putea produce între 600 și 800 de fructe.
La Pra dela Fam, în 1750 a fost construită „Grădina Veche”, formată din trei terase care sunt încă active. O a doua grădină, numită „Grădina Nouă”, a fost construită în 1850, dar a fost abandonată după câțiva ani.
Declinul a început după Unificarea Italiei, în 1861, când au fost eliminate taxele vamale interne. Lămâile din sudul Italiei, cultivate mai ieftin în aer liber, au devenit mai competitive.
În același timp, industria a început să producă acid citric, iar scorbutul a devenit mai puțin răspândit. O boală a afectat și culturile de pe Garda, provocând moartea unor plante foarte vechi.
Situația s-a schimbat din nou în anii ’30, după construirea șoselei Gardesana. Noua infrastructură a făcut zona mai accesibilă și a contribuit la dezvoltarea turismului.
Puținii cultivatori care au continuat tradiția au început să-și vândă lămâile direct turiștilor.
În anii ’80, Primăria din Tignale a restaurat zona Pra dela Fam și a repus-o în funcțiune. Au urmat noi lucrări de restaurare în 2007 și 2016.
În prezent, în grădină nu sunt cultivate nu doar lămâi, ci și portocale, kumquat, mandarine și grepfrut.
În timpul verii, zona este deschisă turiștilor, care pot vedea structurile tradiționale folosite pentru cultivarea pomilor și pot descoperi produsele realizate din citrice.