Anna era la birou și împărțea cu mai multe colege un pachet de grissini. La scurt timp după ce a mâncat, femeia a început să aibă probleme de respirație și a simțit o arsură puternică în gât, scrie Fanpage.
„În momentul în care am înghițit, a fost un adevărat iad. Credeam că este o bucată de rozmarin, dar era de fapt un ac de cusut”, a povestit femeia.
Colegii au chemat ambulanța, iar femeia a fost transportată la spital. La început, medicii bănuiau că este vorba despre un blocaj alimentar.
Anna spune că a așteptat aproximativ două ore și jumătate în sala de așteptare, în timp ce durerea și senzația de arsură din gât continuau.
„Simțeam o arsură puternică în gât, pe partea stângă. Nu reușeam să înțeleg ce se întâmplă”, a povestit femeia.
Ulterior, aceasta a fost consultată de un medic ORL. Cu ajutorul unei sonde introduse prin nas și gât, medicul a observat existența unui corp străin.
Pentru că Anna le spusese medicilor că nu mâncase nimic în afară de grissini, aceștia au presupus că ar putea fi vorba despre o bucată de rozmarin.
Medicul a încercat să scoată corpul străin cu o pensă. În timpul procedurii, însă, femeia a avut accese de vomă și tuse, iar obiectul a alunecat și a ajuns în stomac.
Medicii au decis să nu o lase să plece și au chemat un gastroenterolog. Anna a fost sedată și supusă unei gastroscopii.
Atunci a venit și surpriza: obiectul nu era o bucată de rozmarin, ci un ac de cusut metalic.
„Când m-am trezit, mi-au spus că se înfipsese în gât și apoi căzuse în stomac. Mi-au arătat acul de cusut. Am rămas șocată. Niciodată nu m-aș fi gândit la așa ceva”, a relatat femeia.
Autoritățile au anunțat retragerea de pe piață a unui lot de grissini „Lingue di Pane”, produse de Pan dei Massi.
Femeia a depus o plângere la carabinieri, acuzând vătămare corporală. Ea a informat și Ministerul Sănătății despre incident.
Cazul este acum în atenția autorităților, iar alerta alimentară îi vizează pe consumatorii care ar putea avea în casă produsele din lotul retras.