Prima pagină » Gest emoționant pentru o româncă înainte să plece din Italia. Localnicii i-au oferit „cetățenia” satului

Gest emoționant pentru o româncă înainte să plece din Italia. Localnicii i-au oferit „cetățenia” satului

O româncă a fost omagiată de o comunitate rurală din Italia înainte de a reveni în România, după patru ani în care a lucrat ca îngrijitoare. Mariana a ajuns în Cerri, o localitate din Arcola, provincia La Spezia, pentru a îngriji o femeie în vârstă. În timp a ajuns să fie considerată parte a comunității.
Gest emoționant pentru o româncă înainte să plece din Italia. Localnicii i-au oferit „cetățenia” satului
sursa FB
Petru Mazilu
03 oct. 2026, 07:03,

Mariana a ajuns în Cerri pentru a avea grijă de Brunella, o femeie în vârstă. Presa italiană relatează că în cei patru ani petrecuți în localitate relația sa cu oamenii din sat a depășit cadrul profesional.

Prin devotamentul, bunătatea și blândețea sa, românca a ajuns să fie apreciată de localnici. Reprezentanții asociației „Cerri insieme” au spus că Mariana a adus în comunitate nu doar profesionalism, ci și „umanitate și căldură”.

Localnicii s-au adunat să-și ia rămas-bun de la româncă

Înainte de plecarea Marianei în România, localnicii s-au întâlnit în piațeta satului pentru a-i spune „la revedere”. Despărțirea a fost una emoționantă, cu îmbrățișări, zâmbete și lacrimi. Oamenii au vrut să-i transmită româncei că cei patru ani petrecuți în Cerri nu vor fi uitați.

Cu această ocazie, membrii asociației „Cerri insieme” i-au oferit Marianei cetățenia onorifică simbolică a satului, un gest prin care au vrut să-i mulțumească pentru anii în care a făcut parte din comunitate.

Este vorba despre un gest simbolic, fără valoarea juridică a cetățeniei italiene, prin care localnicii au vrut să recunoască legătura creată de româncă cu satul.

„Cerri insieme” a transmis că Mariana va rămâne pentru totdeauna „una di noi” – „una dintre noi”.

Pentru comunitate, plecarea ei a fost un moment de despărțire, dar și unul în care localnicii au ținut să-i arate cât de mult au apreciat-o în anii petrecuți în Italia.      .