„Mi-a luat ani să mă obișnuiesc cu faptul că, pentru a lua prânzul, trebuia să mă așez într-un local exact între 12 și 14”, a scris ea într-o postare din comunitatea italiană de pe Reddit, unde a enumerat lucrurile care au surprins-o după mutarea în Italia. Același lucru i s-a întâmplat și cu cina: în Italia nu poți mânca în oraș oricând vrei.
Ritmul acesta este atât de înrădăcinat încât restaurantele italiene au început să servească prânzul și după-amiaza abia în pandemie, când erau obligate să închidă la ora 18, potrivit revistei Gambero Rosso. Până atunci, obiceiul nu prinsese niciodată.
Și dimineața are regulile ei. În Italia domină micul dejun dulce, cu cornetto și cappuccino, iar cel sărat rămâne o nișă.
Cea mai amuzantă surpriză a fost însă limba scrisă. Chiar și după ce a învățat să vorbească perfect italiana, femeia nu înțelegea anunțurile scrise. Un bilet de pe o toaletă publică, care voia să spună doar că e stricată, era redactat „cu tonul unui decret regal”. Italienii înșiși râd de fenomen: scriitorul Italo Calvino l-a numit „antilimbă” încă din 1965, într-un articol din ziarul Il Giorno.
Femeia a mai observat că în Italia există o rețea de reguli nescrise, mai importante decât cele oficiale. Cine respectă doar regulile scrise ajunge să fie privit ca naiv. În schimb, italienii sunt foarte primitori, invită pe toată lumea, iar viața socială este spontană, cu grupuri mari de prieteni.
A surprins-o și cât de importante sunt originile. Întrebarea „de unde ești” și discuțiile despre bunici și străbunici apar des, chiar și la o primă întâlnire în pizzerie.
La masă, străina a fost dezamăgită de pâine și de carne, dar încântată de varietatea de roșii din timpul verii. A mai remarcat că italienii beau rar apă de la robinet, chiar și acolo unde este potabilă.
Diferența la pâine are și o explicație în cifre: un italian mănâncă în medie aproximativ 41 de kilograme de pâine pe an, printre cele mai mici consumuri din Uniunea Europeană, în timp ce un român ajunge la 74 de kilograme.