Prima pagină » Misterul unei duble crime din Italia. Doi soți au fost găsiți decapitați, fiul lor a fost audiat

Misterul unei duble crime din Italia. Doi soți au fost găsiți decapitați, fiul lor a fost audiat

Doi soți în vârstă au fost găsiți morți în locuința lor din Mirandola, în provincia Modena din Italia. Potrivit primelor informații, cei doi ar fi fost decapitați. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei duble crime, iar fiul cuplului ar fi fost audiat de poliție.
Misterul unei duble crime din Italia. Doi soți au fost găsiți decapitați, fiul lor a fost audiat
sursa foto: pexels
Petru Mazilu
16 oct. 2026, 06:58,

Descoperirea a avut loc joi seară, 15 octombrie, într-o casă de pe Via Imperiale, potrivit presei italiene. La fața locului au intervenit carabinierii, polițiștii și echipajele medicale de urgență.

Deocamdată, nu se știe cine a alertat autoritățile și nici în ce împrejurări au fost descoperite cele două cadavre.

Anchetatorii încearcă să reconstituie ce s-a întâmplat

Polițiștii încearcă să stabilească împrejurările în care au murit cei doi soți și să afle cine este responsabil pentru tragedie. Informațiile disponibile până în acest moment sunt limitate, iar circumstanțele dublei morți rămân neclare.

Potrivit agenției de presă Adnkronos, fiul cuplului ar fi fost audiat de anchetatori. Până acum, nu au fost făcute publice informații care să confirme o eventuală implicare a acestuia în moartea părinților săi.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească atât dinamica faptelor, cât și responsabilitățile în acest caz.