Localitatea este situată în zona Murge Baresi, un teritoriu caracterizat de terenuri fertile, ferme tradiționale și plantații de măslini seculari. Aflată la peste 200 de metri altitudine, Casamassima are o istorie îndelungată, marcată de lupte pentru stăpânirea teritoriului și de transformările prin care a trecut sudul Italiei de-a lungul secolelor, relatează presa italiană.
În ultimii ani, agricultura, una dintre ocupațiile tradiționale ale localnicilor, a fost completată de turism. Ceea ce îi atrage pe vizitatori este, în primul rând, aspectul distinctiv al centrului istoric, unde pereții albaștri contrastează cu piatra deschisă la culoare a străzilor înguste.
Porecla de „Orașul Albastru” este legată de o tradiție ale cărei origini sunt plasate în secolul al XVII-lea. Potrivit unei versiuni a poveștii locale, Michele Vaaz, stăpânul de atunci al localității, ar fi cerut ca locuințele să fie vopsite în albastru, în semn de recunoștință față de Madonna din Constantinopol, despre care se credea că a protejat comunitatea de ciumă.
O altă ipoteză pune această particularitate arhitecturală în legătură cu prezența unei comunități de evrei sefarzi, care ar fi adus cu ei tradiția zugrăvirii caselor în albastru, culoare asociată protecției.
Indiferent de explicația istorică, nuanțele albastre au devenit emblematice pentru Casamassima. Tradiția este încurajată și de administrația locală, care oferă facilități celor care aleg să-și zugrăvească locuințele în această culoare.
Imaginea satului amintește de cea a orașului Chefchaouen din Maroc, cunoscut pentru clădirile sale albastre. În Casamassima, însă, farmecul este completat de arhitectura specifică sudului Italiei și de atmosfera străzilor medievale.
Originile localității sunt învăluite în mister. Potrivit unei tradiții, localitatea Casamassima ar fi fost întemeiată de un general roman din familia Massimi. Istoria sa a fost marcată ulterior de conflicte și de schimbări succesive ale stăpânirii.
Unul dintre episoadele dramatice păstrate în memoria comunității datează din 1347, când trupele lui Ludovic I al Ungariei ar fi incendiat Biserica Santa Croce. Lăcașul devenise un refugiu pentru localnicii care încercau să scape de violențele luptelor.
Astăzi, centrul istoric păstrează mai multe repere arhitecturale care amintesc de trecutul localității. Unul dintre acestea este Porta dell’Orologio, poarta construită în 1841, care marchează intrarea în vechiul nucleu al satului.
În apropiere se află Biserica Santa Croce, cunoscută și ca biserica-mamă a localității. Lăcașul adăpostește opere de artă religioasă, printre care un crucifix monumental realizat de Adolfo Rollo și o reprezentare a Madonnei delle Grazie, atribuită sculptorului Stefano da Putignano.
Alte obiective care merită descoperite sunt Mănăstirea Santa Chiara și Palatul Ducal, cunoscut de localnici drept „Castello”.
Casamassima este cunoscută și pentru așa-numitele „chiassi”, alei înguste, unele fără ieșire, care alcătuiesc un adevărat labirint în centrul istoric. În trecut, aceste spații erau legate de viața comercială și meșteșugărească a comunității.
Printre cele mai cunoscute se numără Chiasso delle Ombre, o alee în jurul căreia s-au țesut numeroase povești locale. Umbrele proiectate de felinare pe pereții clădirilor ar fi alimentat imaginația localnicilor și au contribuit la apariția legendelor despre fantome.
Astfel de locuri oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi o altă față a localității, departe de traseele turistice aglomerate ale marilor orașe italiene.
Pe lângă arhitectura sa neobișnuită, Casamassima păstrează tradițiile gastronomice specifice regiunii Puglia, cunoscută pentru bucătăria sa bazată pe ingrediente locale și rețete transmise din generație în generație.
Printre preparatele reprezentative se numără orecchiette, pastele în formă de urechiușe, servite în diferite combinații. Unele dintre rețetele tradiționale includ varză, hamsii și pesmet prăjit. Alte specialități sunt pastele cavatelli cu năut și sos de roșii.
Regiunea se remarcă și prin producția de vinuri, iar Primitivo DOC se numără printre cele mai cunoscute. Vinul este asociat adesea cu preparatele consistente ale bucătăriei locale.
Calendarul evenimentelor tradiționale oferă un alt motiv pentru a vizita localitatea. Printre manifestările menționate de organizatorii locali se numără Pentolaccia, organizată în perioada Carnavalului, parada istorică dedicată lui Corrado al IV-lea al dinastiei Hohenstaufen, desfășurată în octombrie, și evenimentele religioase din perioada Crăciunului.
Cu fațadele sale albastre, aleile înguste și clădirile încărcate de istorie, Casamassima oferă o alternativă la destinațiile mai cunoscute din Puglia.