Diferența a readus în atenție costurile ridicate suportate de cetățenii italieni, în comparație cu locuitorii altor state europene.
Comparația a fost realizată de publicația italiană Turisti per Caso, care a analizat prețurile pașapoartelor în mai multe țări europene. Rezultatele arată că Italia se află printre statele cu cele mai mari costuri pentru eliberarea acestui document.
Astfel, în Germania, un pașaport costă aproximativ 60 de euro, în Belgia și Portugalia, 65 de euro, în Olanda, 77 de euro, iar în Franța, 86 de euro. În Regatul Unit, prețul este de aproximativ 82 de euro.
În Italia, costul total de 116 euro este împărțit în două componente. Prima este de 42,50 euro și reprezintă contravaloarea documentului, sumă care ajunge la Ministerul Economiei și Finanțelor. A doua componentă, de 73,50 euro, este o taxă administrativă, care poate fi achitată la tutungerii.
Cheltuielile pot crește dacă solicitantul optează pentru livrarea documentului la domiciliu, serviciu care presupune încă 9,30 euro. Prin intermediul oficiilor poștale care oferă acest serviciu, costul total poate ajunge la 130 de euro.
Nici pașapoartele pentru copii nu sunt foarte ieftine. În Italia, documentul pentru minori, valabil cinci ani, costă aproximativ 38 de euro, în timp ce în alte state europene prețurile variază între câțiva euro și puțin peste 10 euro.
Pe lângă costurile ridicate, solicitanții se confruntă și cu perioade lungi de așteptare, care pot ajunge la câteva luni. Din acest motiv, cei care intenționează să călătorească în afara țării sunt sfătuiți să solicite documentul din timp.
O altă nemulțumire vizează faptul că procedura nu este încă digitalizată integral, ceea ce limitează posibilitatea simplificării procesului de obținere a pașaportului.
Organizația de protecție a consumatorilor Altroconsumo a lansat o petiție prin care solicită Guvernului italian să intervină pentru reducerea costurilor.