Statuia se află pe Via Benedetto Croce, într-o zonă în care locuitorii au amenajat un mic parc cu flori și garduri din lemn. Vandalizarea a fost descoperită de un bărbat în vârstă care se ocupă zilnic de întreținerea spațiului verde.
Incidentul a stârnit numeroase reacții, iar Renato Matteo Imbriani, profesor și locuitor al orașului, a condamnat gestul într-o postare publicată pe rețelele de socializare, relatează Leggo.
„Sunt gesturi care te lasă fără cuvinte. Și apoi există episoade care reprezintă o adevărată palmă dată demnității unei întregi comunități”, a scris acesta, descriind vandalizarea drept „un act foarte grav”, care rănește sensibilitățile religioase și reprezintă o lipsă de respect față de simbolurile credinței.
Potrivit relatărilor din presa italiană, capul sculpturii nu a fost găsit până în prezent. Există suspiciunea că acesta ar fi fost luat de persoanele care au vandalizat monumentul.
Între timp, locuitorii cartierului au intervenit pentru a reface spațiul afectat. Aceștia au ridicat din nou statuia și au reamenajat stratul de flori, încercând să readucă zona la aspectul pe care îl avea înainte de incident.
Renato Imbriani a cerut autorităților să investigheze cazul, să identifice persoanele responsabile și să ia măsuri pentru protejarea spațiului verde. Totodată, profesorul a făcut apel la oamenii care ar putea avea informații despre vandalizare să vorbească.
„Nu putem continua să privim în tăcere degradarea cartierelor noastre”, a transmis acesta, îndemnându-i pe cei care au văzut ceva să anunțe autoritățile și să nu rămână indiferenți.