„Alla romana” sau „alla genovese”? Cum plătesc italienii nota la restaurant
„Facciamo alla romana?”. Întrebarea se aude la aproape orice masă între prieteni din Italia, în momentul în care ospătarul aduce nota. Înseamnă că totalul se împarte în părți egale, indiferent cine a comandat desert și cine a băut doar apă.
Cine plătește: cel care invită
Regula de bază a bunelor maniere italiene e simplă: cine invită, plătește. Nu contează dacă e bărbat sau femeie. Dacă un italian te cheamă la prânz, la cină sau la o primă întâlnire, se așteaptă să achite el nota. A propune în acel moment să împărțiți poate părea nepoliticos.
Gestul nu rămâne însă fără răspuns. Cel invitat întoarce de obicei invitația data viitoare, așa că nota se plătește pe rând, nu se împarte la final.
Altfel stau lucrurile la mesele cu mai mulți prieteni sau colegi. Acolo nimeni nu invită pe nimeni, așa că varianta „alla romana” e considerată cea mai simplă și mai prietenoasă.
„Alla genovese”, varianta mai puțin apreciată
Există și opusul: fiecare plătește exact ce a consumat. Italienii o numesc „alla genovese”, o aluzie ironică la faima locuitorilor din Liguria de oameni zgârciți. Cine calculează la masă fiecare pahar și fiecare antreu riscă să lase o impresie proastă.
Un alt detaliu surprinde des străinii: nota nu vine imediat după ce ai terminat de mâncat. Pentru italieni, discuțiile de după masă fac parte din plăcere, iar ospătarii nu grăbesc clienții decât dacă e coadă la intrare. Nota trebuie cerută.
De unde vine expresia
Originea lui „alla romana” nu e clară nici pentru lingviști. Marele dicționar istoric al limbii italiene arată că în secolele XVIII și XIX scriitori precum Goldoni foloseau expresia cu un sens cu totul diferit: a pleca pe furiș, fără să plătești.
Cea mai acceptată explicație duce la „romanata”, un cuvânt ieșit din uz. Desemna gustarea la iarbă verde pe care romanii o organizau în afara orașului, la care fiecare participant contribuia cu o parte. Altă variantă pomenește hanurile romane din vremea marilor pelerinaje, care le cereau pelerinilor un preț fix, împărțit pe numărul de persoane.
Fiecare limbă are propria versiune. Englezii plătesc „în olandeză” („to go Dutch”), iar românii, rușii și turcii plătesc „nemțește”.