Angajații unei companii din Italia primesc bani pentru combustibil. Cât valorează bonusul și cum se calculează

Publicat: 04 10. 2026, 07:22
Foto: magnific.com

O companie din Italia a lansat o măsură neobișnuită pentru a-i ajuta pe angajați să suporte mai ușor creșterea prețurilor la combustibili. Plastic-Puglia, companie cu sediul în Monopoli, provincia Bari, le acordă celor aproximativ 200 de angajați un sprijin echivalent cu 50 de cenți pentru fiecare litru de combustibil.

Măsura a intrat în vigoare pe 1 octombrie și face parte din programul de beneficii extrasalariale al companiei. Valoarea contribuției este calculată în funcție de distanța parcursă de fiecare angajat între domiciliu și locul de muncă.

Inițiativa este destinată în special angajaților care fac naveta zilnic pe distanțe mai mari și care sunt afectați direct de creșterea costurilor cu transportul.

„Acesta nu este doar un ajutor financiar, ci un semn de sprijin pentru angajații noștri”, a declarat Vitantonio Colucci, fondatorul și președintele Plastic-Puglia, potrivit presei italiene. El a explicat că majorarea prețurilor la combustibili are un impact direct asupra veniturilor reale ale angajaților.

„Am considerat că este corect să avem o contribuție pentru a ușura această povară”, a mai spus omul de afaceri.

Bonusuri și pentru familiile angajaților

Nu este prima măsură prin care Plastic-Puglia încearcă să își sprijine angajații. În 2019, compania a introdus „Premiul pentru naștere Lilly Colucci”, în valoare de 10.000 de euro pentru fiecare copil născut în familia unui angajat.

Ulterior, compania a introdus și alte stimulente destinate activităților sportive și programelor de sănătate pentru angajați.

Plastic-Puglia a fost fondată în 1967 de Vitantonio Colucci și are sediul în Monopoli. Compania este specializată în producția de țevi și sisteme pentru irigații și alte aplicații.

Vitantonio Colucci, născut la Monopoli la 4 decembrie 1938, este fondatorul și președintele grupului. De-a lungul carierei sale a primit mai multe distincții ale statului italian, inclusiv titlurile de Cavaler, Comandor și Mare Ofițer al Ordinului de Merit al Republicii Italiene.