Andreea Tobias

„Am lucrat 16 ore pe zi pentru 4,50 euro pe oră”. Povestea bucătarului italian care și-a dat seama prea târziu cât îl costa meseria

La 19 ani, un tânăr bucătar italian câștiga 1.400 de euro pe lună și credea că are un salariu bun. Ani mai târziu, a refăcut calculul și a descoperit că cele 16 ore de muncă pe zi însemnau puțin peste 4,50 euro pe oră.

6 milioane de locuințe sunt goale în Italia. De ce proprietarii preferă să nu le închirieze

În Italia există între 5,5 și 6 milioane de locuințe care ar putea fi închiriate, dar rămân goale. În același timp, chiriile continuă să crească, iar principala explicație este teama proprietarilor de neplata chiriei și de evacuări dificile.

Frecciarossa trece granița. Din 2027, trenurile italiene vor circula până la München

Italia și Germania vor fi legate direct prin trenuri Frecciarossa, iar primele curse de probă au început deja. Din vara lui 2027, călătoria de la Milano la München ar urma să dureze aproximativ șase ore și jumătate.

Cât cheltuie Italia pentru sănătate și cât cheltuie Europa. Diferența a ajuns la 36 de miliarde

Italia cheltuie pentru sănătatea publică mult mai puțin decât principalele economii europene. În 2025, procentul din PIB a scăzut la 6,2%, iar diferența față de media europeană a ajuns la peste 36 de miliarde de euro.

De ce micul dejun italian se schimbă de la nord la sud

Micul dejun italian diferă considerabil în funcție de oraș și de tradițiile locale.

De ce Italia are atât de multe forțe de poliție

În Italia, nu există o singură structură care se ocupă de ordine publică și controale. Polizia di Stato, Carabinieri, Guardia di Finanza și polițiile locale au atribuții diferite, iar unele dintre ele se suprapun.

Vremea schimbă foaia în septembrie. Iată data

Vara mai rezistă în Italia și în primele zile din septembrie, însă vremea s-ar putea schimba radical la mijlocul lunii.

Insula care a stat închisă 112 ani: cum ajungi și ce poți vedea

O insulă din Sardinia a rămas închisă publicului timp de 112 ani, între carantină, lagăr și închisoare de maximă securitate. Astăzi, Asinara este parc național, fără mașini, cu golfuri turcoaz, trasee și măgăruși albi.

Cel mai frumos pod acoperit din Italia: are o capelă chiar în mijlocul construcției

Un pod acoperit traversează râul Ticino și ascunde în mijlocul său o mică capelă. Construcția leagă centrul istoric al orașului Pavia de Borgo Ticino, aflat pe celălalt mal.

Orașul cu cea mai blândă vreme din Italia în septembrie

Septembrie păstrează temperaturi de vară în anumite zone ale Italiei, cu maxime medii de peste 27°C și puține zile ploioase.