Case de la 331 de euro/mp în Italia. Topul localităților unde locuințele sunt surprinzător de ieftine

Publicat: 24 08. 2026, 18:04
Sursa foto: wikipedia

O localitate din Piemont oferă cele mai ieftine locuințe din Italia. Comuna Mosso, din provincia Biella, are un preț mediu de doar 331 de euro pe metru pătrat. Localitatea ocupă primul loc într-un clasament realizat de portalul imobiliar Idealista, potrivit presei italiene.

Studiul a analizat evoluția prețurilor locuințelor la nivel național în al doilea trimestru din 2026.

Pe locurile următoare se află două localități din Sicilia. Mussomeli, în provincia Caltanissetta, cere în medie 363 de euro pe metru pătrat. Grammichele, în provincia Catania, are un preț mediu de 382 de euro pe metru pătrat.

Vrei o casă în Italia? Aici prețurile pornesc de la 331 de euro/mp

Cele trei comune sunt singurele din clasamentul național cu valori sub pragul de 400 de euro pe metru pătrat.

Media națională a prețurilor locuințelor din Italia se situează la 1.903 euro pe metru pătrat, arată aceeași sursă. În localitățile cele mai accesibile, costul unei case este de peste patru ori mai mic decât această medie.

Clasamentul celor mai ieftine 25 de localități include și Partanna, din provincia Trapani, cu 415 euro pe metru pătrat.

Urmează Sermide și Felonica, din provincia Mantova, cu 468 de euro pe metru pătrat. Alte comune cu prețuri sub 500 de euro pe metru pătrat sunt Borgorose, Salice Salentino, Cerda și Castell’Azzara.

Cele mai mari diferențe față de media regională se înregistrează în Castell’Azzara, cu 81% sub media din Toscana. Sermide și Felonica se situează tot cu 81% sub media din Lombardia.

Studiul a analizat și cea mai ieftină localitate din fiecare dintre cele 20 de regiuni italiene. În Campania, cel mai mic preț se înregistrează la San Martino Valle Caudina, cu 556 de euro pe metru pătrat. În Umbria, aceeași valoare se regăsește la Sigillo.