Află primul!

O doctoriță și-a dat demisia din spital după doi ani și jumătate: „Am văzut 45 de pacienți în 12 ore”

O doctoriță, în vârstă de 38 de ani, din Italia, a demisionat din sistemul public de sănătate după numai doi ani și jumătate de activitate la camera de gardă a unui spital.

Decizie controversată într-o zonă turistică:„Piața era plină de viață, acum este militarizată”

Autoritățile din orașul italian Trieste au impus restricții privind acordarea ajutorului umanitar migranților care ajung în zona gării, invocând protejarea aspectului urban, a activităților economice și a turiștilor. Organizațiile neguvernamentale critică măsura, susținând că persoanele vulnerabile sunt lăsate fără sprijin.

Papa Leon al XIV-lea, pregătit pentru o călătorie de 12 zile, după operația pentru cancer. Ce spun medicii

Papa Leon al XIV-lea va efectua o călătorie apostolică de 12 zile în America Latină, la mai puțin de o lună după ce a fost operat pentru îndepărtarea unei tumori pulmonare. Vaticanul a confirmat luni, 26 octombrie, că starea de sănătate a Suveranului Pontif îi permite să călătorească, iar vizita programată în trei țări se va desfășura conform planului.

O livadă de măslini din Italia, transformată în parcare cu chioșcuri și beton. Ce au descoperit autoritățile

O livadă de măslini din Sorrento, una dintre destinațiile turistice cunoscute din sudul Italiei, a fost transformată într-o parcare permanentă, cu chioșcuri, copertine, bariere și suprafețe betonate. Autoritățile au dispus confiscarea preventivă a proprietății, după ce au constatat nereguli legate de utilizarea terenului agricol.

Locuri de muncă în Italia, cu salarii de 33.000 de euro pe an. Cine poate aplica și când expiră termenul

Compania feroviară de stat din Italia, Ferrovie dello Stato Italiane, face angajări în mai multe regiuni ale țării și oferă salarii brute de peste 33.000 de euro pe an.

A câștigat aproape un milion de euro la aparate, dar a primit doar 250.000. De ce a ajuns la tribunal

Un italian în vârstă de 44 de ani se judecă de mai mulți ani cu o companie care administrează o sală de jocuri de noroc din San Marino, după ce a câștigat aproape un milion de euro la aparate, dar a primit doar 250.000 de euro. După ce a pierdut procesul în primă instanță, bărbatul riscă să își ipotecheze casa pentru a putea plăti cheltuielile de judecată.

Misterul unei milionare care a dispărut în Italia. Ce au lăsat mama și frații femeii în pădurea unde ar fi fost ascuns trupul ei

Familia unei milionare americane dispărute în urmă cu doi ani a lăsat o pasăre colibri de pluș într-o pădure din Italia, în locul în care anchetatorii cred că ar putea fi ascuns trupul femeii.

Horoscop 30 octombrie 2026. Zodia care trebuie să-și verifice de două ori mesajele înainte de a le trimite

Horoscop 30 octombrie 2026: Luna intră în Rac la primele ore ale dimineții și aduce gândul la casă, la familie și la cei rămași departe. Seara, Mercur retrograd intră în tensiune cu Marte, așa că o vorbă spusă prea repede poate strica o seară bună.

Când sună cel mai des telefoanele în Italia

Italia are cea mai mare pondere de apeluri în afara programului dintre nouă țări europene analizate: 26,7% dintre telefoanele primite de firme ajung înainte de ora 8:00, după 18:00 sau în weekend. Regula nescrisă de a nu deranja oamenii în pauze pare tot mai greu de respectat.

14 ani și două luni pentru un român de 26 de ani. Sentința în cazul crimei de la Vigevano

Un tânăr român de 26 de ani a fost condamnat la 14 ani și două luni de închisoare pentru uciderea unui bărbat de 42 de ani, înjunghiat în curtea casei sale din Vigevano, în provincia Pavia.