„Cocktailul” italienilor în mașina de spălat. Un chimist spune ce produse nu trebuie combinate
Dario Bressanini, chimist și cercetător la Universitatea Insubria din Como, a demontat, într-un interviu acordat presei italiene, câteva dintre obiceiurile celor care vor rufe parfumate și o casă curată.
Obsesia italienilor pentru miros are și cifre în spate. 64% dintre italieni se declară „scent seekers”, adică oameni care caută parfumuri intense și persistente. În Marea Britanie procentul este de 57%, iar în Franța și Germania de 39%.
Ce pun italienii în mașina de spălat
Rețeta e simplă: detergent în sertar, balsam în compartimentul lui și, direct în tambur, o măsură de perle parfumate, cele mai populare parfumuri pentru rufe.
Asociația italiană a consumatorilor Altroconsumo arată că, dacă folosești deja un balsam parfumat, parfumul pentru rufe nu mai este necesar, deși unele reclame recomandă ambele produse pentru un miros cât mai intens. Toate aceste parfumuri, inclusiv cele prezentate drept „naturale”, poluează și pot provoca alergii persoanelor predispuse.
Detergent lichid sau pudră: ce spune chimistul
Bressanini spune că detergenții lichizi, preferați astăzi de consumatori, se dizolvă perfect chiar și la 30°C. Marele lor dezavantaj este că nu conțin înălbitor, pentru că acesta ar oxida celelalte componente din flacon. De aceea, cine folosește detergent lichid trebuie să adauge în compartimentul special un înălbitor delicat.
Detergenții pudră conțin în schimb mai mulți agenți de curățare, anticalcar, înălbitori, polimeri care împiedică depunerea murdăriei, parfumuri și enzime. Problema lor este că se dizolvă greu la temperaturi joase, iar astăzi spălăm mai ales la 30–40°C, ca să consumăm mai puțin. Pentru petele de sos de roșii sau de vin, pudra rămâne totuși cea mai eficientă, spune chimistul.
Pentru lână și mătase sunt necesari detergenți speciali, cu pH neutru sau ușor acid, care nu distrug proteinele din fibrele de origine animală.
Ce nu are rost să amesteci
Bressanini demontează și unul dintre cele mai populare trucuri de pe internet: amestecul de oțet și bicarbonat. Oțetul este acid, bicarbonatul este bazic, iar împreună reacționează și se anulează reciproc. „De fiecare dată când cineva încearcă amestecul, moare un chimist”, spune el.
Pentru calcar, chimistul recomandă o soluție de acid citric de 5%: 5 grame de pudră dizolvate în 100 de grame de apă. Spre deosebire de oțet, soluția nu miroase.