Sardinia încearcă să atragă noi locuitori și să combată depopularea, în special în comunitățile mici. Consiliul Regional a lansat un program prin care oferă stimulente financiare persoanelor sub 40 de ani care au un loc de muncă și sunt dispuse să își transfere reședința pe insulă.
Apelul de candidaturi a fost publicat pe site-ul oficial al Regiunii Sardinia. Cererile pot fi depuse până la 29 noiembrie 2026, ora 16:00. Ajutorul financiar este de 20.000 de euro pentru persoanele care aleg să se mute în Sardinia. Acesta poate ajunge la 30.000 de euro dacă acestea se stabilesc într-o localitate cu mai puțin de 5.000 de locuitori.
Pentru implementarea programului în perioada 2026-2028, autoritățile au alocat un buget total de 56 de milioane de euro, dintre care opt milioane de euro sunt prevăzute pentru anul 2026.
Programul nu se adresează exclusiv persoanelor născute în Sardinia. Pot aplica și cei care provin din alte regiuni ale Italiei sau din străinătate. Inclusiv din România, dacă îndeplinesc condițiile impuse.
Solicitanții trebuie să aibă sub 40 de ani și să fie deja angajați în momentul depunerii cererii. Sunt eligibile atât persoanele care lucrează cu contract de muncă, cât și lucrătorii independenți și antreprenorii.
Angajații se pot muta în Sardinia inclusiv prin intermediul muncii la distanță, al mobilității profesionale sau al unui nou raport de muncă. În cazul lucrătorilor independenți și al antreprenorilor, este permisă inclusiv deschiderea unei noi afaceri sau înființarea unui nou sediu pe insulă, cu condiția ca solicitantul să aibă deja o activitate profesională.
De asemenea, programul este deschis persoanelor care și-au transferat deja reședința în Sardinia începând cu 1 ianuarie 2026.
Cei care obțin finanțarea trebuie să își transfere oficial reședința în Sardinia în cel mult șase luni de la primirea notificării prin care sunt declarați eligibili.
O altă condiție importantă este menținerea reședinței pe insulă pentru o perioadă de minimum cinci ani. Această obligație se aplică atât celor care urmează să se mute, cât și persoanelor care și-au stabilit deja domiciliul acolo începând cu 1 ianuarie 2026.
Autoritățile regionale acordă o atenție specială profesiilor din domeniul sănătății și asistenței sociale. Asta în condițiile în care mai multe localități de pe insulă se confruntă cu lipsa personalului specializat.
Dacă fondurile disponibile nu vor fi suficiente pentru toate cererile eligibile, vor avea prioritate persoanele care se mută în Sardinia pentru a lucra în aceste sectoare.